marți, 14 iunie 2011

Dă-ţi voie să visezi!

Iubesc momentele când visez. Când am planuri ce îmi doresc să le îndeplinesc. Deseori am visat că într-o zi ne vom revedea, din întamplare pe stradă...ar fi frumos nu? Ar fi o minune, dar eu cred în minuni pentru că am trăit minuni şi ştiu că ele există. Chiar ar fi interesant să ne întalnim pe stradă, dar ar fi şi ciudat, mereu în visele mele (cu ochii deschişi) îmi imaginez că, odată întâlnindu-ne ne salutăm, vorbim, dar oare dacă ne vom întalni...vom avea curajul să ne vorbim? Oare voi avea curajul să te privesc în ochi? Hmm...nu sunt prea sigură de răspuns... Defapt, mi-e şi frică să îi pun inimii mele această întrebare, pentru că mi-e frică de răspuns. Nu vreau să îmi spună că în acel moment va pune stăpânire pe mine şi nu îmi va permite nici măcar să-l privesc. Dar totuşi... aş sta zile întregi privindu-l, doar atât... să mă uit la el fără să mă vadă, ar fi frumos nu? Dar un pic imposibil :))  Şi scriind aici îmi amintesc o melodie, -de ochii tăi căprui mi-e dor, ca de-o zi de primăvară-  8-> Mi-e dor şi de ochii lui, şi de umbra lui...chiar şi de acel sentiment de aşteptare, stăteam pe geam privind afară minute în şir, aşteptând să treacă pe acolo, să-l mai văd încă un pic. Acum stau la geam ore întregi...şi văd doar oameni necunoscuţi, nişte străini care trec prin faţa blocului meu... dar totuşi...trebuia să treacă el... nu aceşti străini... Unde e banca mea verde din faţa blocului? Şi acele câteva scări pe care trecea el în grabă şi abia aşteptam să se împiedice, să îi încetinească mersul, unde e uşa lui pe care abia aşteptam să o deschidă, să ies şi să mai sper că ne vom saluta... unde sunt toate astea? Le vreau pe toate înapoi, mai ales pentru că, toate aceste lucruri mi s-au luat degeaba, nimeni din jurul meu nu e mai fericit decât era acolo, toţi sunt la fel, doar eu...sunt mai goală. Mi-am lăsat toată viaţa de până acum, acolo, şi am crezut că o iau de la început, dar nu, am luat-o de unde am rămas, şi a fost mult mai greu. Acum nu mai este, dar tot mi-e dor şi tot aş vrea înapoi,uneori. Totuşi...
Visul meu v-a rămâne mereu în mintea mea şi ziua în care îl voi reîntâlni, chiar şi pentru 3 secunde, va fi cea mai frumoasă zi. Chiar dacă probabil el nu v-a citi niciodată asta...eu totuşi scriu, şi într-o zi, îi voi da acest blog. Va citi şi îşi va da seama încă odată cât de mult contează pentru unii oameni. Atât. Adios! 

Citat de încheiere : 
Eu sunt un om visător. Unul care are vise împlinite, care trăieşte visul chiar acum şi înca are visuri mari. :)

3 comentarii:

Părerea ta contează :