vineri, 14 octombrie 2011

Inca un vis...

      Da! Ador chestia asta. Cand avem o lista plina de vise, unele mai posibile si altele mai imposibile. Ador cand dintr-o situatie banala ajung sa imi indeplinesc un vis, fie el posibil sau imposibil. E minunat! In acele momente simti ca ai totul, ca poti avea orice, ca poti face orice...  Da! Inca un vis mi se indeplineste. Pe langa visele cu concertele Voltaj si The Marker, luna aceasta voi merge in Suceava. Voi merge in locul in care am petrecut cea mai frumoasa perioada din viata mea din majoritatea punctelor de vedere, exceptand familia. Voi merge in locul in care am trait cele mai multe lucruri, unde am intalnit o persoana speciala care a devenit pe parcurs cea mai buna prietena a mea, acolo unde am invatat tot ce e mai important despre viata, unde m-am maturizat fara sa vreau si unde am suferit pentru a fi puternica in aceasta lume diferita. Voi merge in orasul in care am trait cele mai multe experiente din viata mea...
     Orasul in care am cunoscut cei mai multi oameni, locul in care am trait unele dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Orasul de care imi este cel mai dor. Abia astept sa fiu acolo! Sa fiu din nou "cel mai fericit om de pe pamant" pentru 2 zile.
      O sa vizitez fiecare straduta pe care am mers atunci, fiecare banca pe care am stat, fiecare zona care imi aminteste de ceva de pe`atunci. O sa imi reamintesc in fiecare loc ce am facut acolo, ce am trait acolo, ce mi s-a intamplat acolo.  O sa fie minunat, chiar daca o sa am putin timp la dispozitie, o sa profit de fiecare secunda.
       Minunat! Vreau sa ii multumesc pe calea asta Dianei pentru ca mi-a oferit sansa de a revedea toate acele locuri... si sa ii reamintesc ca o iubesc! :)) Nu pentru chestia asta, ci pentru ca am avut (si inca mai am) multe de invatat de la ea si este un exemplu viu ca "se poate"!

duminică, 2 octombrie 2011

E ok aşa?

Îmi pasă prea mult de oameni şi mă enervează asta. Încerc mereu să fac totul să fie bine, să le fie bine tuturor, să fie totul în ordine şi să nu încurce pe nimeni ceea ce fac. Mereu încerc să nu întârzii, iar dacă întârzii încerc să anunţ. Dar ce se întâmplă când celorlalţi nu le pasă? Ce se întâmplă când fac degeaba toate astea? Vă zic eu ce se întâmplă... încet încet mi se umple mie paharul, iar când se umple, e grav. O sa îmi bag picioarele în toate relaţiile cu persoanele în cauză şi o să îmi văd de viaţa mea singură. Nu că mi-ar plăcea treaba asta, dar decât aşa... e mai bine. Şi din păcate...paharul e aproape plin. Defapt e de mult timp aproape plin... şi tot mai vărs din el ca să nu se umple. Dar de-acum gata..nu mai vărs nimic, nu mai are rost să trec peste atâtea lucruri fără să primesc nimic în schimb... Gata! :)