luni, 30 iulie 2012

:) sau :( ?

Acel moment când îţi simţi sufletul foarte încărcat şi nu ştii de ce. Acel moment când te-ai simţit atât de bine la un concert dar şi rău în acelaşi timp gândindu-te la posibilitatea de a trăi personal anumite melodii pe care încă nu le trăieşti. Acel moment când trebuie să pleci. Acel moment când laşi totul aici şi trebuie să te duci... nu ştii dacă atunci când te vei întoarce totul va fi la fel. Oare va fi? Nu ştii.Acel moment când deşi nu e nimic diferit, te simţi naşpa din motive de mult ştiute. Acel moment când eşti foarte obosit după un concert destul de ok şi afli că trupa ta preferată a avut un concert la câţiva km de tine şi puteai să ajungi. :(  Acel moment când trebuie să pleci. Trebuie să pleci şi nu vrei asta! Îl ştii? 
Dar ce contează? Nu vreau să plec, mi-e frică de ce voi găsi când mă voi întoarce. :( Nu vreau să se schimbe nimic! De ce trebuie să plec? Cineva să îmi promită! Să îmi promită că a fost o eroare că nu am aflat de concert şi că nu se va mai întâmpla. Cineva să îmi promită că va fi totul la fel când mă voi întoarce. Dar Doamne, de ce mă mint!? Nu va mai fi la fel, ştiu asta deja şi încă n-am plecat. Offf, nu! Vreau să se oprească totul. Opriţi planeta, vreau să cobor! Nu vreau să se întâmple ce se va întâmpla. :( Cineva să îmi spună că va fi bine, măcar să-mi spună, ştiu că nu va fi. Noapte buna...!

joi, 26 iulie 2012

Am găsit!

Ştiţi şi voi, vorba aia, contează să ai atitudine. Ehh, prea multe persoane mi-au zis asta şi mă enervau la culme, degeaba ai atitudine şi toate astea dacă nu arăţi bine, gândeam eu. Dar, acum mă bucur, mă bucur că au avut dreptate şi că, de data asta, nu am avut eu dreptate. Am descoperit cât de mult contează să ai atitudine şi încredere în tine. E minunat să descoperi asta. E, nu ştiu, incredibil să vezi că totul în jur se schimbă când ai încredere în tine. Dar... dar e atât de greu să ai această încredere. Mi-a luat extraordinar de mult timp să am o picătură din această licoare magicăăă! Chiar ştiu că vorbeam odată cu cineva,  despre acest subiect, şi mă enervau cuvintele lui, tocându-mă la cap că e foarte important să ai atitudine. Bănuiam şi eu că e important, dar degeaba era important dacă nu ştiam cum să o obţin. Cred ca toată lumea crede sau speră că e important, dar dacă nu o ai, singura întrebare e... cum să faci să o obţii? 

Eu am găsit-o. Am reuşit. Sunt un om care a reuşit să... nu ştiu să ce. Reţeta? Îmi pare rău, nu există. Sau există? Eu ştiu şi nu ştiu în acelaşi timp. E foarte important să gândeşti pozitiv asupra ta şi încrezător. Da! Până şi vorba aia, cum te vezi tu aşa te vor vedea şi ceilalţi, am descoperit că e adevărată, cât de cât. Eu ştiu cum am reuşit, bănuiesc de fapt. Evident că şi la faza cu gândirea pozitivă te întrebi - cum naiba să gândesc aşa?-  e destul de greu, dar e nevoie de.. ştiu de ce e nevoie. E nevoie de ce am găsit eu. Am scris într-o postare anterioară, am găsit ce nu speram să găsesc şi am găsit persoana care, fără să îşi dea seama şi fără să îmi dau seama, m-a ajutat enorm. Nu ştiu dacă a vrut să facă asta, dar chiar nu contează. Contează că am reuşit şi că voi încerca să înmulţesc această picătură şi să o păstrez cât mai mult timp. Voi încerca să o dau mai departe persoanelor care duc lipsă şi care sunt importante în viaţa mea, dar nu ştiu dacă voi reuşi, nu garantez asta. Ca să reuşeşti trebuie să ai o putere foarte mare în tine, să reuşeşti să faci un om să aibă încredere în el, să îi controlezi subconştientul. Dar nu e imposibil!
Sunt fericită, parcă sunt altcineva. De fapt, cred că sunt aşa de mai mult timp, dar abia acum mi-am putut da seama ce s-a schimbat la mine. E foarte bine, foarte bine! 

Sunt fericită acum, ascult Vama, aştept Vama, voi vedea Vama. Ce poţi să îţi doreşti mai mult de la ultimul weekend înainte de fuga de civilizaţie (plecarea la ţară)? Va fi un weekend perfect, iar dacă nu va fi, îl voi face eu să fie. De ce? Pentru că pot! Acum pot să controlez tot ce mi se întâmplă pentru că acum.. acum pot să zic nu la tot ce mă enervează. Atât, cred că am zis tot. Sunt fericită. Aştept Vama. Aştept... 

duminică, 22 iulie 2012

Trist..

Ochii mei nu merită să fie trişti, nu merită să plângă! Dar tu, tu îi faci aşa mereu. O să te iert, te-am iertat deja, sau poate nu o să te iert niciodată. Nu am de unde să ştiu, pentru că de fiecare dată când mă hotărăsc să te iert, mă faci să nu te mai iert niciodată. Cred, sau vreau să cred, că merit mai mult, merit mai mult de la tine şi de la viaţă. Poate va veni acest mai mult sau poate că nu. Vom vedea.

Postare tristă într-o seară în care mi-am dat un pumn singură şi m-am făcut să realizez în ce situaţie sunt, de fapt. Trist..

miercuri, 18 iulie 2012

Love story?


Am realizat un lucru naşpa dar drăguţ în acelaşi timp. Nu ştiu cum să fac să apară mai târziu în text acel lucru, dar ar fi indicat să nu apară acum. :)) Aşa deci, cum spuneam. Mi-am dat seama de un lucru, acum să văd cum să îl explic. Spre exemplu, în legătură cu postarea anterioara... Eu, aşa în general, mă gândesc că îmi doresc de la omul cu care (sper) îmi voi trăi majoritatea vieţii, să fim cei mai buni prieteni, în primul rând. Acest lucru însemnând să ne cunoaştem foaaarte bine, să fim noi înşine în compania celuilalt, să ne înţelegem bine, să ne iertăm când greşim etc, etc, etc -nu despre asta vreau să scriu-. Deci, ce vroiam să subliniez eu de fapt, şi ce mi-am dat seama de fapt, este că mai am mult şi bine de aşteptat acea persoană în viaţa mea, chiar şi pentru simplul fapt că nu aş accepta-o în viaţa mea (în sensul ăla) dacă nu am fi foarte buni prieteni şi dacă nu ne-am cunoaşte bine. Deci partea naşpa în treaba asta e că am de aşteptat mult şi bine, iar partea bună e ... nu ştiu care e. :)) Hmm, cred că partea bună e că persoana care va ocupa acel loc în inima mea îl va merita. Să sperăm!

luni, 16 iulie 2012

Fericire? Da, vreau o bucată!

Am pierdut multe în toată viaţa mea. Am pierdut apartamentul, holul, patul, camera, bucătăria şi tot ce era acolo. Am pierdut scara blocului, banca din faţă, străzile pe care ieşeam zilnic, prietenii cu care ieşeam, cunoştinţele. Am pierdut contactul cu persoane importante în viaţa mea, am pierdut viitorul pe care îl conturam non-stop, am pierdut totul.  Am pierdut tot ce aveam şi am fost aruncată într-o lume necunoscută, unde am fost obligată să câştig ce aveam nevoie din nou. Am fost aruncată fără întrebări, fără răspunsuri, fără explicaţii, fără logică.

Dar acum... acum nu regret nimic din toate astea. NIMIC. Şi ştiţi de ce? Pentru că aici am caştigat mult mai multe lucruri, la care nici nu speram. Am câştigat o cameră nouă, un bloc nou, o stradă nouă, de fapt sute de străzi noi de străbătut. Aici am câştigat o viaţă nouă, o şansă noua. Aici am avut şansa să mă schimb, să fiu cine vreau eu să fiu fără să-mi spună cineva cât de mult m-am schimbat. Aici am avut şansa să fac orice, să fiu orice, să spun orice, chiar dacă la început nu am vrut să mă arunc în acest joc, nu am vrut să accept aceste lucruri, nu am vrut să îmi dau seama că sunt capabilă de aşa ceva, nu am avut curaj. Dar acum, acum încep să cred că am făcut foarte bine tot ce am facut, indiferent de cum a fost pe moment, acum ştiu că e şi va fi din ce în ce mai bine, sunt sigură! Aici am câştigat şansa de a cunoaşte oameni diferiţi, mentalităţi diferite, o viaţă total diferită. Aici m-am câştigat pe mine, aici mi-am câştigat sufletul. E al meu acum şi sunt mândră de asta. Şi cel mai important lucru, am câştigat un prieten la care nu am visat niciodată. Aici am înţeles cu adevărat ce înseamnă asta, am înţeles ce înseamnă să fii alături de cineva care îţi e, la rândul lui, alături. Aici am realizat care îmi sunt cei mai buni prieteni, şi mă bucur că nu sunt mulţi. Nu am nevoie de mulţi atâta timp cât sunt buni. Le mulţumesc că există şi că mi-au făcut loc în viaţa lor. Vă mulţumesc, sunteţi o bucată din fericirea mea şi sper să nu plecaţi niciodată din viaţa mea!

luni, 9 iulie 2012

Pentru Domnul Nu-te-cunosc! :)

Când te-am văzut prima oară am simţit tot ce trebuia să simt. Am simţit că tu eşti cel care trebuie să rămână. Am simţit că eşti tot ce am cerut întreaga mea viaţă, că ai apărut în contul tuturor anilor goi din viaţa mea. Priveam în ochii tăi pătrunzători şi vedeam tot ce vroiam să văd, vedeam iubire, respect, încredere, bunătate şi sinceritate. Îţi vedeam sufletul cald, de care m-am îndrăgostit.
Te-am aşteptat zile întregi, săptămâni întregi, luni întregi. Tu n-ai venit. Te-am aşteptat, plină de speranţă, ani întregi. Am ştiut! Am ştiut că o să apari în viaţa mea. Am ştiut că vei veni, poate, la momentul potrivit. Poate că până să vii tu am avut de învăţat alte lucruri de la alte persoane, pentru a fi pregătită să înţeleg ce mă înveţi, să înţeleg ce înseamnă să te iubească cineva cu adevărat. Am aşteptat şi nu regret asta deloc. Nu regret că am avut răbdare cu mine, cu tine, cu situaţia de a ne întâlni. Aşteptarea a avut rost, a avut o finalitate, a avut un scop.
 Acum te am, eşti aici pentru totdeauna, eşti lângă mine pentru totdeauna. În fiecare dimineaţă în care mă trezesc lângă tine îmi doresc să se oprească timpul. Să rămânem doar noi, acolo, pentru veşnicie. De fiecare dată când spui ceva, vocea ta răsună în creierul meu. Aş vrea ca vorbele tale să rămână mereu în mintea mea şi să nu le uit niciodată, iar fiecare secundă lângă tine să însemne ore întregi. Iubesc tot ce îţi aparţine. Iubesc vocea ta, părul tău, faţa ta, privirea, buzele, ochii. Îţi iubesc caracterul special şi modul în care ştii să faci faţă situaţiilor. Tu eşti special! - şi am ştiut asta de la început.
Acum... nu pot decât să îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc că mai ales, că am ajuns să fim împreună, să ne cunoastem, să ne iubim. Îţi mulţumesc că m-ai primit în viaţa ta şi că m-ai acceptat aşa cum sunt. Mulţumesc universului că te-a adus în calea mea şi că.. în sfârşit are cine să primească toata iubirea adunată în sufletul meu.

Priveşte.

Ochii mei au obosit. Au obosit să se uite în stânga şi în dreapta, în faţă şi în spate. Au obosit să te caute. Au obosit să aştepte. Ochii mei nu merită asta. Acum o sa îi închid, va fi mai uşor să te aştepte aşa. Ei... ei vor şti când eşti aici, vor şti când să se deschidă. De ce? Pentru că inima va fi prima care îşi va da seama, apoi fiecărei părticele din corp i se va aduce la cunoştinţă că eşti aici, că ai ajuns. Ochii vor şti, se vor deschide şi te vor vedea. Atunci, în acel moment, lasă-mă! Lasă-mă să te privesc, să te vad, să te admir. Atunci... atunci nu mă privi, prefă-te că sunt invizibilă şi doar eu pot să te vad, lasă-mă singură să te vad. Abia apoi mă poţi vedea şi tu, dar lasă-mi timp. 
Când va veni timpul, nu te grăbi să mă priveşti, fii răbdător, altfel.. Ochii mei se vor speria şi nu te vor mai privi, iar atunci, tu nu vei mai vedea nimic. Nu vei mai putea şti nimic despre mine, nu vei mai primi nimic. Lasă-mi timp. Dacă totuşi vei reuşi să ai contact cu ochii atunci poţi fi sigur! Poţi fi sigur că ai voie să priveşti în adâncul lor, acolo unde cerul şi marea se îmbină, acolo unde nu e niciodată vreun nor, dar sunt mereu valuri. Vei şti când să faci asta, totul e natural, îţi vei da seama pe moment, nu trebuie să te gandesti prea mult cum să faci asta. Când vei putea privi, să nu te sperii, îţi va fi greu să îţi dai seama ce vezi, dar te voi ajuta. Vei înţelege la un moment dat. Repet, trebuie să ai răbdare. Merită efortul!
Acum... acum închid ochii. O sa fie odihniţi când o sa ajungi aici. O sa fie pregătiţi să te priveasca. Să nu întarzii, nu ştiu cât îi pot ţine închisi, iar dacă se vor deschide din nou, vor fi din nou obosiţi. Te aştept! Bye.