luni, 9 iulie 2012

Priveşte.

Ochii mei au obosit. Au obosit să se uite în stânga şi în dreapta, în faţă şi în spate. Au obosit să te caute. Au obosit să aştepte. Ochii mei nu merită asta. Acum o sa îi închid, va fi mai uşor să te aştepte aşa. Ei... ei vor şti când eşti aici, vor şti când să se deschidă. De ce? Pentru că inima va fi prima care îşi va da seama, apoi fiecărei părticele din corp i se va aduce la cunoştinţă că eşti aici, că ai ajuns. Ochii vor şti, se vor deschide şi te vor vedea. Atunci, în acel moment, lasă-mă! Lasă-mă să te privesc, să te vad, să te admir. Atunci... atunci nu mă privi, prefă-te că sunt invizibilă şi doar eu pot să te vad, lasă-mă singură să te vad. Abia apoi mă poţi vedea şi tu, dar lasă-mi timp. 
Când va veni timpul, nu te grăbi să mă priveşti, fii răbdător, altfel.. Ochii mei se vor speria şi nu te vor mai privi, iar atunci, tu nu vei mai vedea nimic. Nu vei mai putea şti nimic despre mine, nu vei mai primi nimic. Lasă-mi timp. Dacă totuşi vei reuşi să ai contact cu ochii atunci poţi fi sigur! Poţi fi sigur că ai voie să priveşti în adâncul lor, acolo unde cerul şi marea se îmbină, acolo unde nu e niciodată vreun nor, dar sunt mereu valuri. Vei şti când să faci asta, totul e natural, îţi vei da seama pe moment, nu trebuie să te gandesti prea mult cum să faci asta. Când vei putea privi, să nu te sperii, îţi va fi greu să îţi dai seama ce vezi, dar te voi ajuta. Vei înţelege la un moment dat. Repet, trebuie să ai răbdare. Merită efortul!
Acum... acum închid ochii. O sa fie odihniţi când o sa ajungi aici. O sa fie pregătiţi să te priveasca. Să nu întarzii, nu ştiu cât îi pot ţine închisi, iar dacă se vor deschide din nou, vor fi din nou obosiţi. Te aştept! Bye.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :