vineri, 17 august 2012

Emotions.

Să zâmbim şi să mă îmbrăţişezi. Apoi să mergem unde obişnuiam să mergem mereu. Dar să nu vorbim, să nu ne spunem nimic. Să fie linişte, să comunicăm tăcând. Crezi că se poate asta? Eu cred că da. Să ne aşezăm în acel loc şi să nu ne spunem nimic. Să ascultăm Vama, sau orice altceva, pentru că acum îmi place orice. Să fie linişte şi să se audă doar muzica în urechile noastre. Cuvintele nu şi-ar avea rostul în acest moment. Cuvintele sunt prea mici şi neînsemnate, iar acum, în acest moment, simţurile sunt mult prea măreţe pentru a fi nevoie de cuvinte. Să nu fie prea cald, nici prea frig, dar ar putea să adie vântul... doar e prietenul meu. Aş vrea să stăm acolo o vreme, iar apoi să se oprească tăcerea. Putem spune orice, despre orice subiect, adică tu să spui, eu mai pot să tac încă mult timp. Aş vrea să nu încercăm să găsim cuvinte frumoase, ele există, dar nu sunt suficient de frumoase pentru acest moment, de fapt... dacă tu le găseşti le poţi spune. Apoi să plecăm, să ne lăsăm gândurile şi sentimentele acolo şi ele să nu ne urmărească. Să plecăm şi să uităm. Dar oare.. oare se poate asta? Nu cred. Dar ar fi interesant. Să plecăm oriunde, putem chiar să nu mai plecăm împreună. Eu... eu m-aş duce în parcul din livadă să mă uit la maşini şi să-mi cumpăr o doză de cola că n-am mai băut de mult. Vrei şi tu? 
Uneori am atâta nevoie de această linişte. E incredibil să poţi comunica cu cineva fără să spui nimic, şi din păcate, am FOARTE puţine persoane în viaţa mea cu care pot face asta, dar sunt destule... de fapt, mai am nevoie doar de una. :D Atât! 
Uneori liniştea mă poate ucide. Te rog să nu taci când vreau să îmi explici. Te rog să nu taci când îţi cer să îmi spui. Nu vreau să mă ucidă tăcerea, tocmai tăcerea pe care o caut în multe alte situaţii. Nu mi-a plăcut niciodată să mi se răspundă la o întrebare prin tăcere, niciodată. De ce ai face chiar tu asta? Nu-mi fă asta, te rog!
Tăcerea. Ce miracol! Ce minune! 
Cred că liniştea e pentru suflet greutatea care îl face să sufere, dar în acelaşi timp poate fi aripa care să îl înalţe. Dar oare câţi dintre noi mai putem vorbi tăcând? Oare noi, ăştia, mai existăm? Oare câţi mai suntem? 
Pe data viitoare, în linişte mulţumesc!
Noapte buna.
Au mai rămas 3 zile până la evadare!  :) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :