duminică, 9 septembrie 2012

Fulgi şi iarnă.

Şi aşa începe povestea. Ahh, am uitat să specific. Era iarnă! Neapărat iarnă. 

Da. Aşa a început povestea noastră. A început cu o ciocolată caldă, ce n-a fost o simplă ciocolată caldă. A fost cea mai bună ciocolată caldă băută de mine. Se făcuse de mult seară şi i-am spus că ar trebui să ajung acasă, evident că m-a condus. În acea zi am vorbit non-stop despre povestea fiecăruia, despre visele noastre, despre eşecuri, despre realizări. Dar nu m-am gândit o clipă că poveştile noastre se vor contopi, în timp, într-o singură poveste. Îmi place iarna când ninge cu fulgi mari iar eu trebuie să trec prin ei. Când ne îndreptam spre casă a început o astfel de ninsoare. Fulgii erau foarte mari, cadeau încet dintre nori şi ajungeau în lumea noastră, unde se loveau de acoperişuri, maşini, trotuare, oameni. Se loveau de noi şi se topeau din cauza căldurii noastre. Ei sufereau, dar eu eram fericită să îi văd, să îi ating, să îi simt. Totul părea un vis. Dar fără să îmi dau seama, tot mergând şi vorbind am ajuns acasă. Aş fi vrut să nu ajungem niciodată. Să rămânem mereu acolo, mergând prin ninsoare şi vorbind. Ar fi fost minunat, dar cum minunile nu ţin mult timp... Am ajuns. Ne-am despărţit şi am intrat în casă la căldură.
Aceste seri au continuat. Am început să ne întâlnim din ce în ce mai des şi să ne înţelegem foarte bine. Începusem să fim prieteni. Şi asta îmi era de-ajuns, chiar dacă eu, în sinea mea, vroiam mai mult decât atât, nu am dat de bănuit nimic. Am învăţat mai de mult să ascund asta, iar acum, mi-a ieşit perfect.  Oricum, chiar dacă eu îmi doream mai mult nu credeam că se va întâmpla vreodată, nu credeam. 
Nu-mi amintesc prea bine cum au evoluat lucrurile, dar acea seară în care a nins mi-o amintesc perfect. A fost superb. A fost o seara perfectă de iarnă. 
Era iarnă. Să nu uităm. 

Un comentariu:

  1. e frumoasa iarna... parca are ceva magic, si mai si apropie oamenii. iarna e perfecta... mai ales noaptea
    Ale

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează :