miercuri, 26 septembrie 2012

Răbdare..

Am vrut să scriu aseară. Chiar am vrut. Aveam şi ce... aveam, parcă, un milion de lucruri de spus. Dar nu am putut. Din nou m-am culcat dupa ora 00:30, la fel ca şi noaptea anterioară iar asta nu e bine deloc! Deloc! Trebuie să dorm mai mult, adică să mă culc mai devreme. Dar e atât de greuuu...
În fine. Acum vreau să scriu despre răbdare. E genial să poţi să ai răbdare. Răbdare să vină autobuzul, să se termine ora, să vină nu ştiu ce zi importantă. Răbdarea asta fizică, simplă, pe care, chiar dacă uneori nu o avem, nu depinde de noi cât de repede se întâmplă un lucru. Când se sună, s-a terminat ora, când au trecut zilele, a venit acea zi etc. Deci noi, ca oameni, nu putem influenţa aceste lucruri, putem doar să le aşteptăm.  
Mai există, totuşi, şi răbdarea faţă de oameni, care e foarte grea! Să ai răbdare ca un om să îţi ceară scuze, să ai răbdare să vadă sau să înţeleagă un lucru etc. E cea mai grea răbdare. Iar eu, eu nu pot să aştept. Eu nu vreau o viaţă în care să trebuiască să aştept oameni. Nu e pentru mine asta. Eu vreau acum, să se întâmple tot ce trebuie să se întâmple. Dar stai! Poate chiar în acest moment se întâmplă! Se întâmplă ce trebuie să se întâmple. Ciudat!
Deci, cum spuneam, eu nu vreau să aştept oameni. Dacă ei nu se hotărăsc dacă mă vor sau nu în viaţa lor, atunci voi pleca, pentru că, dacă mă vor, vor veni după mine. Şi da, să ştiţi că am plecat de câteva ori. Trebuie să avem curaj! Şi da, unii au venit după mine, chiar dacă alţii nu au venit. Din această treabă mi-am dat seama că cei care n-au venit, nici nu meritau să vină. Au venit după mine şi fără să mai aştepte au înţeles, cât de cât, ce vroiam eu să înţeleagă.

E  foarte ciudat când faci ceva şi nu ştii de ce. Pur şi simplu! Nu ştiu dacă mă crede cineva, nici eu nu mă cred, dar am avut răbdare cu cineva. Nu regret. A meritat. Dar oare mai merită a doua oară? Mai merită asumarea acestui risc? Care risc? Acela de a pierde câteva luni, sau ani, din viaţă, aşteptând, pentru a câştiga un om, un prieten, un umăr care să îţi susţină capul când ţi-e greu. 
Da, e greu să aştepţi oameni. Dar eu am crezut în continuu că merită. Am crezut în aşteptarea mea şi a dat roade. Am crezut în reuşita mea şi îmi spuneam mereu că dacă nu voi reuşi, măcar am încercat. Pe atunci nu m-am gândit că pierd timp din viaţa mea, dar chiar dacă mă gândeam, tot cred că aveam răbdare pentru că am simţit că merită. Pentru mine nu era o pierdere de timp, erau doar încercări. Încercări pentru a ajunge la reuşită. 
Mă duc la şcoală. Pa.
P.s.: A se observa ora la care am scris. Bună dimineaţa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :