miercuri, 24 octombrie 2012

De ce scriu?

Mereu când mi-e dor de mine vin aici. E locul unde sunt eu, în totalitate, întreaga eu. Răsfoiesc postări scrise acum câteva zile sau acum câteva luni, sau chiar de anul trecut. Sunt în toate. Sunt aceeaşi în toate, dar totuşi altfel în fiecare. Sunt eu peste tot, orice click duce spre mine. 
Nu am nici o postare în care să nu fiu.
M-am pus în toate, mi-am pus în toate câte o bucăţică din suflet şi din gânduri, să mai scap de ele, dar tot un infinit de suflet şi un infinit de gânduri mai am. Chiar! Acum putem înţelege matematica, infinitul nu se termină niciodată. Cum aş vrea eu să scap vreodată de gânduri când ele sunt infinite? Cum aş putea să scap de sentimente când ele nu au limită, iar dacă au, este la infinit. Dacă tot nu ai înţeles, ieşi afară şi uită-te în sus. Până acolo e sufletul meu. Până acolo sunt gândurile mele.
Mi-e teamă într-un fel. Oricine vrea mă poate cunoaşte. Citind aici va vedea cele mai adânci gânduri şi sentimente ale mele, le va vedea pe cee mai ascunse, pe cele mai abstracte. Mă va cunoaşte. Oricine. Dar nu. Eu nu sunt doar atât. Eu sunt infinitul, eu nu mă pot termina în câteva postări, fie ele şi cu sutele. Nu sunt de-ajuns, mereu voi mai găsi ceva despre mine. Nu mă poate cunoaşte nimeni doar citind ce am scris aici. De ce? Pentru că eu nu sunt doar atât. Gândurile mele nu sunt doar astea. Sentimentele mele nu sunt doar atâtea. Sunt infinite. Totul e infinit. Doar viaţa noastră nu e.
Deci, cunoaşte-mă dacă te ţine. Nu cred că vei putea. Niciodată. Ba de fapt poţi, trebuie doar să încerci, iar atunci... atunci când vei încerca mă vei cunoaşte în întregime. Oare are cineva curajul să facă asta? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :