duminică, 7 octombrie 2012

Degeaba.


Ajungem uneori în viaţă să trăim doar din vise. Poate pentru că nu se întâmplă nimic interesant în viaţa noastră, aşa că tot ce ne rămâne de făcut e să visăm. Să visăm în legătură cu orice. Să visăm că vom avea o casă superbă, că vom avea un serviciu minunat, că vom avea un soţ iubitor sau visăm orice alte tâmpenii. Nu contează ce, noi doar visăm.
Dar cât putem trăi din vise? Câte zile putem fi în lumea noastră perfectă în care nimic nu merge rău? Câte seri la rând să adormim visând la aceleaşi lucruri? Nu multe. Sunt sigură de asta. Eu una deja am obosit să mai visez.
Şi nu, nu visez la exemplele date mai sus, visez la lucruri mult mai mici, care se pot întâmpla acum. Visez la o comunicare bună, visez la... nu mai contează la ce. De azi trebuie să mă opresc din a acorda tot timpul viselor. Trebuie să mă opresc din asta, pentru că nu ajung nicăieri.
Şi nimeni nu le înţelege şi nu le acceptă.
Visez prea mult poate.
Şi mă întreb deseori unde e când am nevoie... şi nimeni nu îmi răspunde. Nimeni. Nimeni nu îmi răspunde.
Iar eu rămân cu nevoile şi cu visele şi cu speranţele. Vor muri toate într-o dimineaţă în care soarele va răsări doar pe cer.
Vor muri. Toate. Dar eu nu. Eu voi rămâne aici ca o nebună, fără vise şi fără speranţe, şi poate fără nevoi. Iar atunci, să nu mă întrebi ce am păţit, nu o să mai am speranţe deci nu o să îţi răspund.  Atunci, nu o să îţi răspund. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :