marți, 16 octombrie 2012

Dimineaţă

În dimineaţa în care lacrimile mele nu mai aveau nici un rost. În dimineaţa în care nu am putut să le opresc. În dimineaţa în care aş fi vrut să mă trezesc altcineva, în altă parte a lumii. În dimineaţa în care şi câinii mă latră. 
În dimineaţa în care orice aş fi făcut era prost sau degeaba. În acea dimineaţă în care, voit sau nu, mi s-a umplut paharul cu mii de litri ce se revărsau prin împrejurimi. În dimineaţa în care m-am hotărât să nu mai iert. În dimineaţa în care am ştiut că nu pot să nu mai iert.
E aceeaşi dimineaţă.
E acea dimineaţă, iar eu aceeaşi sunt.
E acea dimineaţă, dar eu nu mai sunt.


Şi era doar o dimineaţă de luni, ca oricare alta. Dar nu m-am trezit. A fost doar începutul. În acea dimineaţă am scris, în drum spre şcoală, tot ce am putut, tot ce am apucat, din multitudinea de gânduri ce îmi năvălea în minte. În acea dimineaţă nu-mi păsa. Nu vroiam nimic. Nu ceream nimic. Doar să mi se dea voie să tac, să vorbesc, să urlu, să ţip. Dar nu aveam voie. 
A fost acea dimineaţă, iar eu aceeaşi sunt.
A fost acea dimineaţă, dar eu nu mai sunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :