luni, 8 octombrie 2012

Iarnă? Nu. Doar miros.


Miroase a cald. Doar iarna miroase aşa, de la căldura care vine din calorifer. Doar iarna miroase aşa. Iar acum, pot spune că simt că a venit iarna. Cred că mi-era dor de acest miros. E inconfundabil.
Totul merge bine, cred. Am început să o luăm puţin razna dar nu cred că e chiar atât de grav. Deci e ok. Totul e bine, poate din ce în ce mai bine, cine ştie. Mai sunt 3 zile până la concert şi asta e tot ce am în cap acum. Nimic altceva. Bine..mai am şi altceva, dar.. :))
Abia aştept să intru în acea sală gigantică şi să stau să aştept să intre trupa mea preferată. Abia aştept să fiu în tren şi să mă uit pe geam, să simt acea libertate, acea senzaţie că pleci din lumea ta, în altă lume, unde totul e altfel. Acea senzaţie de linişte sufletească din tren, care, la mine, se va îmbina cu nerăbdarea de a ajunge, de a  cânta, de a fi acolo. Va fi bine. Sunt sigură de asta. Încă număr zilele, nopţile, cât mai am să aştept.
Sec pentru azi, dar mai e nevoie şi de aşa ceva. La revedere!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :