joi, 18 octombrie 2012

Momente.

Şi am momente când mi-aş dori să se oprească totul. Să rămână lumea asta aşa cum e, să nu se schimbe nimic, niciodată. Să trăiesc o viaţă continuă de aproape 18 ani, în aceeaşi casă, acelaşi oraş, aceeaşi şcoală. Nimic să nu se schimbe.
Şi am momente când aş vrea să fie totul altfel. Să am viaţa în mâini, să o iau în mâna dreaptă şi s-o arunc în stânga, iar apoi să o arunc din nou în dreapta. Momente când vreau să fiu mare şi atât. 
Dar oare când ajungem în etapa aia de a fi mare? Cine poate spune la ce vârstă este acea etapă? Cine poate spune la ce moment al vieţii devenim mari? Da, bine, evident că cu fiecare etapă, moment, ne îndreptăm spre a fi mari, dar întrebarea mea este legată de acel moment. Momentul în care nu mai spui "vreau să fiu mare" ci să spui "sunt mare!". Oare la ce vârstă voi fi mare? Oare ce mă va face să fiu mare? Oare sunt mare deja? Nu cred. 
Nu ştiu. 
Şi aş vrea să am definiţia fericiri. Dar nu cred că există. 
Şi am început să fiu în clasa a XII-a şi surprinzător, momentan e bine. Dar am o presimţire că se va schimba asta săptămâna viitoare când ne aşteaptă câteva teste. Totul o să fie bine. M-am hotărât de ceva timp că viaţa trebuie luată la mişto ca să iasă bine. Aşa că, asta e tot. Ăsta e secretul meu. Asta fac eu în viaţa asta. Mă prefac ca nu-mi pasă ce se întâmpla mai departe, pe când eu ştiu fiecare pas ce trebuie să îl fac. Viaţa nu îşi dă seama că eu ştiu, aşa că totul iese bine. Nu ştiu de ce, cum, când. Dar ce contează până la urmă? Ce mai contează?
Noapte bună.
 Mâine am primul meci de dezbatere din cele 3. Bafta AMRT! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :