luni, 1 octombrie 2012

Seară de vară toamna!

Azi am mers. Am mers mult, foarte mult. Am mers într-un loc superb. Un loc în care simţi că toate luminile aprinse noaptea sunt ca să îţi călăuzească paşii. Un loc în care simţi că tot oraşul luminează pentru tine, că tot ce vezi e al tău... dar nu am simţit nimic din toate astea. Nu am simţit nimic. Nimic.
Ba da, am simţit ceva. Am simţit că locul meu nu e acolo, că nu era momentul să văd lucruri atât de frumoase, că nu era timpul, ziua, vremea, persoana. Nu era. Ceva nu era acolo pus bine. 
În fine. Cred că una dintre cele mai mari probleme pe care cred eu că le am e că nu îmi pot exprima, uneori, gândurile în cuvinte. Uneori ori mă înţelegi fără să explic ori nu, uneori sentimentele şi stările nu pot fi explicate. Ele sunt prea complexe. Prea pline. Prea sentimente.
Luna a fost mereu acolo. În faţa mea, în stânga, în dreapta ori în spatele meu. A fost mereu acolo. Oricât aş fi mers, ea ar fi fost acolo. E plină, rotundă, foarte mică dar foarte mare. Era acolo. Era perfectă. Era ea. Lumina naturală ce ne arăta calea. Calea fizică, pe care o puteam vedea. Păcat că nu există şi o lună interioară, sau nişte felinare sau orice altceva care să ne arate ce alegeri să facem, pe care drum să o luam şi care e cea mai bună variantă. Nimeni şi nimic nu ne arată asta. Doar noi. Noi ne arătăm nouă. Trebuie să riscăm şi să mergem unde simţim că e bine. Să mergem unde credem că ne e cel mai bine, pe drumul cel mai bun pentru noi în acel moment. Iar dacă acel drum nu era cel bun, îl putem schimba oricând, dar e nevoie de voinţă iar asta.... puţini o au. 
Azi a fost cald. A fost o seara călduroasă dar rece în acelaşi timp. Sincer, aş fi preferat-o mai răcoroasă, poate aşa mi-aş fi înţeles sufletul înfrigurat. Rareori e altfel. Îl înţeleg doar când e frig. Azi nu a fost şi nu l-am înţeles. Nu am înţeles nimic din ce mi-a spus, din ce vroia să îmi transmită, nu am înţeles nimic, vorbea pe altă limbă. Nici nu ştiu ce limbă era. Spunea atât de multe şi era atât de convingător, dar eu... eu nu înţelegeam nimic. De ce? Nu ştiu. Pur şi simplu. Nu l-am înţeles. Dar tot îl iubesc. E al meu.
A fost o seară caldă.
Am râs. 
Dar sufletul meu nu îl citeşte nimeni, nu îl înţelege nimeni. Am minţit mai sus. Eu mi-am înţeles sufletul. Îl înţeleg mereu, pe orice limbă mi-ar vorbi, doar că deseori nu ştiu să traduc ce spune, nu ştiu să le explic celorlalţi ce simte. Doar îl înţeleg.
Atât.
Dacă îl vei înţelege vreodată, spune-mi. Vreau să văd dacă înţelegem acelaşi lucru.
Noapte bună. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :