vineri, 12 octombrie 2012

Suflet.

Suflet. Atât mi-a mai rămas. Au plecat speranţele, visele, dorinţele, chemările. Mi-au plecat gândurile. Ahh, ba nu. Niciodată nu or să plece. Mă vor bântui toată viaţa. Întreaga mea viaţă vor fi aici, da, fix aici, în capul meu. Am sperat să plece, dar am zis că nu mai am speranţe, deci vor fi aici, mereu şi mereu şi mereu. M-am obişnuit cu ele, uneori am impresia că au dispărut, dar cum scriu asta (ca mai sus) îmi bat în geam să îmi amintească să nu cumva să le uit...
Suflet. Atât mai am. Nu mai am speranţe, vise, dorinţe, chemări. Azi nu mai am nimic. Doar suflet (şi gânduri, că tocmai mi-au bătut în geam). Atâta timp cât am suflet şi gânduri, sunt perfectă. Sunt perfectă pentru mine. Aşa cum sunt. Fără nimic altceva. Aşa e cel mai bine. Dar nu sunt mereu aşa, de fapt, doar azi sunt aşa. Mâine mă voi trezi şi voi avea din nou speranţe, vise, dorinţe, chemări. Mâine nu voi mai fi perfectă. Mâine voi vrea mai mult decât azi. Mâine... de ce nu pot simţi ca azi? 
De ce mâine voi avea mai multe? De ce mâine nu voi avea doar suflet şi gânduri? Vreau să fiu în fiecare zi aşa, doar eu cu sufletul meu şi cu gândurile mele, fără nimic altceva. Să fiu mereu simplă şi perfectă pentru mine. Dar niciodată nu se întâmplă aşa.
Încă te aştept. Să nu uiţi asta. Azi am învăţat să te aştept, dar cred că voi uita până mâine, aproape în fiecare dimineaţă uit. Uit şi gata. Nu ştiu de ce nu pot să ţin minte treaba asta, ce e aşa de greu? Poate ai şi tu treaba ta, poate nu ai timp să mă cauţi. Trebuie să ştiu să te aştept în fiecare zi...
Atât. Am obosit să am doar suflet şi gânduri. 
A fost superb concertul. 
Mâine la dezbateri. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :