vineri, 2 noiembrie 2012

Autocontrol?!

Mi s-a spus că nu e normal, că nu e bine. Mi s-a spus că e ciudat că fac asta. Mi s-a spus să nu o mai fac. De ce? Toate poveştile pe care le-am trăit (puţine dar bune) m-au învăţat să fac asta şi m-au învăţat că trebuie să fac asta. De ce nu aş mai face-o? 
E vorba despre autocontrolul meu. Ideea că pot să controlez să nu mă îndrăgostesc de cine nu trebuie mi se pare foarte tare şi mă bucur enorm când îmi iese. Dar când nu-mi iese... de ce nu-mi iese? Nu ştiu. Ce e şi mai dubios decât asta este că nu ştiu dacă pot face şi reversul, adică să dau drumul inimii mele să iubească pe cineva, deşi pare mult mai simplu de făcut asta. Voi vedea la momentul potrivit dacă pot sau nu. E interesant de studiat acest fenomen. 
Nu ştiu de ce/cine mi-e dor. De tot? De nimic? Habar n-am. Mi-e dor de mine când sunt îndrăgostită. Mi-e dor de mine când mă gândesc toată ziua la o singură persoană şi mi-e dor de mine când nu vreau nimic altceva. Dar m-am uitat, nu mai ştiu cum sunt, am uitat cum sunt. Nu mă mai cunosc. Dar sunt deschisă să o fac cu prima ocazie. Nu ştiu când va veni, dar ce contează? Timpul e relativ. 
Sunt mândră că pot controla asta, chiar dacă poate nu e bine, mie îmi e bine. Dacă nu mi-aş fi putut controla sentimentele aş fi fost un om cu inima frântă. E încă acolo, încă mai trăieşte cum poate. Şi da. Timpul a vindecat-o. I-a acoperit toate rănile dar i-a lăsat nişte urme numite generic amintiri, ca să nu uite niciodată cât de tare doare iubirea. Iubirea doare, dar e al naibii de frumoasă. Toţi alegem să iubim chiar dacă urmează suferinţa, pentru că iubirea e de un infinit de ori mai mare decât suferinţa. 
Iubirea ne ridică în nori cu nişte aripi inviziibile. Iubirea ne ia în braţele ei şi ne lipeşte un zâmbet tâmp pe faţă. Iubirea e... de fapt de ce vorbesc eu de iubire? Ce ştiu eu despre iubire? Am demisionat de la acest job de mult timp, nu mă mai angajează nimeni în acest domeniu. Nu ştiu de ce. Nu arăt cum trebuie, nu simt cum trebuie, am un CV prost...habar n-am de ce nu mai am un loc de muncă la această companie. Probabil tuturor le e frică de acel autocontrol, dar oare ei nu ştiu că îl pot arunca oricând? Oare ei nu ştiu că e singura mea metodă de a-mi păstra inima intactă?
Oare ei nu ştiu câtă nevoie am de salariul lor? De zâmbete tâmpe, de dimineţi reci cu soarele în gând, de nopţi albe privind tavanul cu imaginea lui, de fluturi în stomac. Habar n-au ei cât de mult am nevoie de asta. 
Şi totuşi, nici nu am unde să îmi depun CV-ul. Mi-e frică de răspunsul lor, unii nici nu o să îl citească, iar cei care îl vor citi, se vor speria când vor vedea scris mare AUTOCONTROL. E aşa periculos acesta? 
Cineva să îmi explice! Da! Voi ăia care lucraţi la iubire. Spune-ţi-mi ce e greşit la autocontrol? De ce nu e bine să îl am în CV?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :