vineri, 30 noiembrie 2012

Cer.

Iubesc cerul.
Iubesc cerul dimineaţa. Culoarea lui e atât de deschisă, ca şi cum o mare de albastru se revarsă asupra întregii lumi. E o culoare pură care parcă şterge tot ce a fost rău ziua sau noaptea trecută. Purifică tot. Toţi oamenii, toate sufletele, toate lucrurile, toate minţile- chiar şi pe a mea. Cerul dimineaţa e tot ce ne-am putea dori să vedem. Un cer care să ne spună că încă mai suntem, încă mai trăim, încă mai putem.
Iubesc cerul seara. Când soarele apune şi îl face să aibă foarte multe culori. E transformat într-un tavan colorat în mai multe trepte şi parcă nu mai e nevoie de nimic altceva. Doar de el. Doar să îl pot vedea.
Iubesc cerul când e înnorat. Are şi el dreptul să fie supărat, trist. Uneori e foarte încruntat, alteori e doar trist, uneori e foarte dezamăgit, alteori e doar resemnat. Citesc atât de multe uitându-mă la el. 
Iubesc răsăritul de soare pe plajă. Este printre cele mai frumoase lucruri pe care ni le oferă natura şi sper să apuc în viaţa asta măcar odată să stau acolo, privind cerul, alături de sentimente şi acea persoană.
Tu de ce iubeşti cerul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :