sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Fără iubire. Se poate?


Şi aş vrea să nu mai trebuiască să iubesc. Aş vrea să pot trăi fără aceste sentimente, să pot visa, să pot spera, pur şi simplu: să pot exista fără iubire.
Şi trebuie să încep uşor, uşor să nu mai depind atât de mult de persoanele din jurul meu. Trebuie să învăţ, cât mai am timp să fac asta, să zâmbesc şi singură, să visez singură şi să mă distrez fără ajutorul lor. De ce? Pentru că ei... ei pot pleca oricând. Ce voi face atunci? Va trebui să învăţ, cât ai clipi, să trăiesc şi fără ei şi sunt sigură că nu voi reuşi asta, aşa că trebuie să învăţ de acum. Să învăţ să nu depind de ei atât de tare.
Dar ce sunt eu şi cine sunt eu? Sunt doar un om care vrea să iubească, care nu poate trăi fără iubire... Uite ce sunt. Sunt un om care nu vreau să mai fiu, deşi nu cred că voi putea fi vreodată altfel, cum aş putea să schimb asta? Cum aş putea să trăiesc fără să iubesc? Ahh, ştiu deja răspunsul... cum trăiesc şi acum: fericită dar niciodată destul. Poate cer prea mult, mereu mă gândesc că poate am prea multe pretenţii de la viaţă, de la ceilalţi. Poate pur şi simplu trebuie să trăiesc ani la rând fără să iubesc, fără să am pe cine iubi... Şi poate să îmi spună oricine, orice. Nu mă vait, sau poate că asta fac, dar chiar am motive să fac asta. Dacă cineva are soluţia, eu o aştept, dar nu a venit niciodată. Nu a apărut nici o soluţie reală, adevărată, realizabilă. Gândirea pozitivă nu e o soluţie, asta să fie clar! E doar o foarte mică bucăţică. Altceva? O altă soluţie? Nu am şi nu am avut niciodată. Să cred că nu există?
Ce să mai cred? La ce să mai sper? La ce să mai visez?
Spune-mi tu, omule, ce să mai vreau?!
Ce să mai fac?!
Spune-mi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :