vineri, 9 noiembrie 2012

Mă caut...

Mi-e dor de mine iarna. Stau şi caut postări în care m-am povestit iarna. Mă caut printre rânduri, mi-e dor de mine, dar nu mă gâsesc. Nu mă găsesc în niciuna. Nu mă mai regăsesc nicăieri. Oare m-am schimbat? Ori poate această neregăsire îmi arată că iarna asta va fi altfel?! Dar cum altfel? Oh.. prea multe întrebări. 
Nu mă găsesc. Mă vreau înapoi şi aştept cu nerăbdare zăpada!!! E ultima şansă de regăsire, altfel nu cred că mă voi mai găsi, acea eu... eu iarna. 
Şi abia aştept acea noapte de iarnă. 
Nu pot să nu-mi amintesc de acea noapte de iarnă de acum...3-4 ani. 
Nu pot să nu remarc cum nişte lucruri atât de mărunte ne pot face viaţa atât de frumoasă.
Nu-mi doresc mare lucru de la iarna asta, de fapt îmi doresc multe dar ştiu că se vor întâmpla doar lucrurile pe care le merit. 
Totuşi, există ceva ce îmi doresc neapărat să se întâmple. Îmi doresc să merg într-o seară pe străzi, să merg fără oprire, şi să ningă. 
Să ningă fără oprire.
Să găsesc fulgi în părul meu, pe hainele mele, pe sufletul meu. Să fie fulgi peste tot. Atât îmi doresc. 
Şi îmi doresc să nu fac asta singură. 
Şi îmi doresc să arunc cu iubire peste tot, să iubesc toţi oamenii, pentru simplul fapt că s-a adunat prea multă în mine, o arunc. Gata. Când va veni prima ninsoare voi lua toată iubirea din mine şi o voi arunca într-un nor care, când va ninge, pe fiecare fulg va avea puţină iubire. 
Mă voi plimba apoi pe străzi cautându-mi iubirea în fiecare fulg, iar cele ce mă vor atinge, îmi vor aduce din nou în suflet bucăţi din iubire. Dar nu va fi toată, cel puţin sper asta... Am nevoie de spaţiu, nu mai încap în mine în atât de multe iubire şi... nimeni nu o vrea. O fi urâtă? Nesimţită? Nu cred... Ori poate... poate nu are nimeni nevoie de ea. Dar ce contează?! Când o voi arunca, va intra în sufletul tuturor celor care vor fi atinşi de fulgi. Nu contează că o vor sau nu... eu le-o voi da. Iar cel ce va veni apoi, sigur o va face, într-o singură clipă, să crească cât un gigantic, cât tot universul. Aşa că nu e o problemă să mai scap de câteva bucăţi.
Vrei o bucată? 
Dar ştii ce... ar trebui să îmi dai şi tu o bucată înapoi, cam aşa ar fi frumos. Dar m-am obişnuit. O poţi păstra pe toată... Poate nu merit bucăţile tale, m-am obişnuit să nu îmi ofere nimeni bucăţile lui... şi m-am obişnuit şi să le ofer pe ale mele oricui, tuturor. 
Când va ninge pentru prima oară, să zâmbeşti. Atât e nevoie... 
Mă uit pe geam de zeci de ori pe zi aşteptând să văd fulgi. 
Dar nu sunt.
Încă nu sunt. 
Încă îi aştept.
Încă mă aştept.
Încă te aştept.
Noapte bună.
Ninge??? Ah..nu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :