joi, 1 noiembrie 2012

Prea mult.

Şi sunt momente în viaţă când rămâi fără cuvinte... şi atunci... ce rost??? Ce rost mai au cuvintele? De ce trebuie să ne găsim nişte cuvinte şi să le spunem? De ce liniştea nu e de-ajuns? 
E foarte, dar foarte urât să vezi în jur oameni care primesc mai mult decât merită şi oameni care nu primesc nimic deşi merită totul. De ce nu poate fi echilibru? De ce nu primeşte fiecare ceea ce merită? 
De ce viaţa e atât de nedreaptă? De ce nu pot? De ce nu vreau? De ce aş vrea? De ce ar fi nevoie???
Oricum toată lumea moare. Ce rost mai are să încercăm să fim perfecţi? Ce rost mai are să fim buni, să respectăm... oricum toţi murim, nu? 
Mda...numai tâmpenii spun aici. Viaţa merită trăită la maxim, dar să avem şi cu cine. Nu vreau să se înţeleagă greşit. Am în jur nişte prieteni foarte buni, dar lipseşte o singură persoană din peisaj, un singur x necunoscut în ecuaţie. Probabil sunt în reale şi delta e cu minus, iar când x va apărea, mă voi accepta în viaţa complexă şi voi reuşi să găsesc x-ul din ecuaţie. 
Matematică e viaţa asta.
Mi-e somn.
Vreau să nu mai am niciun gând, să nu mai am nici o speranţă, nici un vis. Vreau să fiu goală în interior, măcar câteva minute, câteva zile. Sunt prea plină cu de toate. Am nevoie de o dezintoxicare urgentă! Cine poate face asta? Eu? Tu? El...? Nimeni? Habar n-am. Nu ştiu cum să fac asta.
Mi-e somn.
Vreau să nu mai am niciun gând.
Cineva să mă salveze din labirintul gândurilor mele. E mult prea întortocheat! 
Noapte bună. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :