luni, 12 noiembrie 2012

Un fel de ghiveci nr. Nuştiucât!

Dependenţă. 
Nu vreau asta, dar asta am trăit, trăiesc şi probabil voi trăi în continuare. Sunt dependentă de oameni. Asta nu ar fi nicio problemă dacă şi oamenii ar fi dependenţi de mine. Oare sunt? Nu ştiu.
Nu ştiu dacă îmi place sau nu această dependenţă. Cred că îmi place să fiu dependentă de cineva, repet, atâta timp cât şi acel cineva este dependent de mine. Ce înţeleg eu prin această dependenţă? Să te trezeşti dimineaţa şi să pui mâna pe telefon să suni. Să nu poţi trăi o zi fără să vorbeşti cu acea persoană sau să nu te întâlneşti cu acea persoană. Să nu poţi să trăieşti un moment important din viaţa ta fără ca acea persoană să fie lângă tine, cu trupul sau cu sufletul. Pur şi simplu, să nu treacă o zi fără să te gândeşti la acea persoană. Asta numesc eu dependenţa de oameni.
Da. Este un fel de iubire. De care? Nu ştiu şi nici nu vreau să mă întreb asta şi să încep să fac categorii de iubire. E fără rost. 
Fără rost. Fără rost. Fără rost. Tot ce scriu eu e fără rost.
De ce naiba ne chinuim toată viaţa să căutam fericirea când ACEASTĂ fericire poate fi în simplul fapt de a merge cu autobuzul? Simplul fapt de a privi cerul dimineaţa, de a te plimba pe străzi goale sau pline, simplul fapt de a respira acelaşi aer... Ce poate fi mai frumos de atât??? Tot eu ştiu răspunsul. Iubirea le întrece pe toate. Când iubeşti, fiecare fericire e de milioane de ori mai mare. 
Până atunci, trăiesc cu fericirile mele mai mici. Sunt bune şi ele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :