luni, 31 decembrie 2012

Poate ultima postare...

Iubesc frate!!! Nu stiu ce, dar iubesc! Sunt fericita, maine va fi o zi frumoasa, la fel si urmatoarea. Urmeaza ultima zi din an, ultima zi de 2012, ultima zi de decembrie... dar nu sunt trista. Stii de ce? Pentru ca urmeaza luna mea preferata, urmeaza Ianuarie, urmeaza majorat, urmeaza aventura numita 18, urmeaza fericirea!
Fericirea e aici, in casa mea, in sufletul meu si in fiecare incercare de creare a unor noi vise, sperante.
Iubesc, am curaj si ma tem. Iubesc dar nu stiu ce. Iubesc dar nu stiu pe cine. Doar iubesc totul si pe toata lumea. Oare ei stiu cat de mult ii iubesc? Sper sa nu uite niciodata...

duminică, 23 decembrie 2012

Aventurăăă!

-Vezi luminiţa aia?
-Aceea de departe?
-Da, e foarte foarte departe!
-Da, o văd.
-Eh, când vei uita unde sunt şi nu mă vei vedea, să ştii că am ajuns la ea!!!

Şi aş putea spune că începe să se contureze aventura numită simplu Bucureşti-ASE! Da, ai auzit (citit) bine! Nici eu nu credeam că voi ajunge acolo, dar cam asta pare să se întâmple. Planurile cam sunt făcute, mai urmează realizarea lor. Voi pleca din oraşul ce mi-a fost gazdă 4 ani. Oraşul în care am cunoscut cei mai frumoşi oameni, oraşul care m-a făcut să-mi iubesc viaţa şi traiul. Voi pleca spre un oraş gri, negru chiar, dar în acelaşi timp are şi albastru şi rosu şi verde, dar în principiu e gri. Voi merge acolo şi voi face tot posibilul ca, pe orice stradă merg, să devină colorată! Nu contează ce culoare, dar voi colora toate străzile care îmi vor simţi paşii timizi. Îmi va fi dor, pe cuvânt!!! Dar, pentru asta e trecutul... să ne fie dor de el. Acum scriu o pagină din trecutul de care îmi va fi dor peste câteva luni.
Stau uneori şi mă întreb dacă eu chiar vreau asta, dacă eu chiar vreau să plec?! Sincer, nu vreau neapărat, iubesc tot ce am aici, dar ce oportunităţi (luminiţe) se văd înspre Sud, mă fac să plec, să vreau să plec spre o viaţă mai bună! Şi am şi un plan B, dacă nu îmi place acolo, după facultate mă întorc :D Mwhahahaha!
Daaar, ce e de reţinut e că... se pare că nici un oraş nu îmi poate fi gazdă mai mult de 4 ani :)) nu mă suportă niciunul, toate oraşele mă fac să plec din ele, să fug departe, din fericire de data asta nu foarte departe... la doar 11,5 lei-bilet de tren! :))
Da, glumesc, cică... 

Dar faptul că las nişte suflete aici, în urma mea, mă întristează foarte tare. Foarte tare am spus! Dar până la urmă asta ne e viaţa, aş putea spune acum că sunt obişnuită cu o astfel de schimbare, pentru că data trecută mi-a fost MULT mai greu, ţinând cont că viaţa mea începea şi se termina cu banca din faţa blocului şi străzile din jur. Aici nici măcar nu am bancă în faţa blocului, aici nici măcar nu am nişte străzi pe care să le consider ale mele. Baaaa, să ştii că am, dar le ţin secret- pe cuvânt!
Şi ştiu că îmi va fi dor, dar din FERICIRE, mă voi putea întoarce oricând, voi putea veni oricând la Caffe Central, voi putea merge oricând pe strada Postăvarului, voi putea veni la orice concert din oricare bodegă centrală şi cel mai important voi putea veni oricând să mă întâlnesc cuuuu Blue Penguin. 
Oricând! 
Nu ştiu dacă e cea mai bună alegere, dar pare să fie! Nu ştiu dacă am curajul să fac asta, dar dacă pot, de ce să nu o fac?! 

vineri, 21 decembrie 2012

Vacanţă

N-am mai scris cum o făceam odată. Mi-e dor să scriu, dar nu am mai scris. De ce? Pentru că aş fi scris aceleaşi lucruri în fiecare zi şi m-am plictisit să scriu doar despre asta. Nu mai vreau. Vreau să scriu despre altceva dar nu pot, pentru ca fiecare propoziţie pe care o încep ajung să o termin în gând tot în direcţia aia. 
Ieri a fost o zi minunată şi tare aş vrea ca de acum înainte măcar o dată pe lună să mai trăiesc zile ca cea de ieri. Sper ca acest lucru să se întâmple pentru că serios vorbind, chiar e nevoie uneori de o astfel de evadare din monotonia zilelor, mai ales ca următoarele 6 luni vor fi foarte grele. Ieri am evadat, ieri m-a durut undeva de cine eram şi, în special, m-a durut undeva de cine mă căuta la telefon. :)) Ieri am ascultat muzică cu sufletul şi cu mintea şi cu corpul şi cu tot. Ieri muzica a fost în toate moleculele din jur. Ieri a fost frumooooos.
Să se reţină faptul că mai vreau zile ca asta! Să se reţină!

Ahh, era să uit. A început vacanţa şi e genial să dormi cât te ţine somnul, e GENIAL!!! Azi, dupa vreo 6 ore dormite noaptea, am mai dormit încă de pe la 10 la 15:50, deci a fost... fără cuvinte. A fost cel mai frumos lucru :))). Aşa, a venit vacanţa. Abia aştept Crăciunul la ţară, iar apoi încă o noapte memorabilă se anunţă, de revelion. Deci, dacă cumva nu mai ştiam de ce iubesc iarna... de asta o iubesc! 
Mă duc la tv, că doar e vacanţă!

miercuri, 19 decembrie 2012

Şi acum...

Când în sfârşit aş fi crezut că ştiu ce vreau de la viitori ani ai vieţii mele, vine gândul ingenios şi îmi spune... "Dar dacă ai merge acolo..?". Auzi mă... ştii ceva?! Mai lasă-mă în pace. Ştiu că e mai bine acolo, dar nu e o siguranţăăăă...de ce mă pui să mă gândesc la asta? De ce mă faci să trebuiască să caut atâtea informaţii şi să cer atât de mult de la ceilalţi? De ce nu pot sta liniştită la casa mea, în oraşul meu, în lumea mea? De ce nu mă laşi să sper că îmi va oferi tot ce am nevoie acest oraş? De ce mi se arată alte oportunităţi? Off...
Iar acum, întrebarea existenţială va fi: să mă mut sau să nu mă mut? ... greu răspuns, nu?

luni, 17 decembrie 2012

Luni?

nervi, bălţi, supărare, durere de cap, stângăcie, neatenţie, dramă, frig, luni, neînţelegeri, lipsă de chef, nori, plictiseală, treburi nerezolvate, supărare, nervi, ceartă, ţipat, supărare, bălţi, autobuze, oameni, bloc, scări, lift, uşă, linişte, durere, nervi, nepăsare, singurătate, chirilă, gri. 

Asta e tot ce simt acum. 
Greşesc. 
Şi multe altele pe lângă. 

E 17 decembrie. Unde e decembrie al meu??? Ahh, mi-am amintit, decembrie al meu e după... nu ştiu după ce. 

Blablabla.


Toţi bărbaţii sunt la fel.
Nu!
Niciodată nu am crezut, simţit, gândit asta.
Dar totuşi, de ce fiecare bărbat se enervează dacă îi spui că greşeşte?! De ce le sare ţandăra imediat ce ieşi din logica lor (uneori proastă) şi le spui ce au greşit?! De ce îi iubim atât de mult? De ce...
Lasă, nu mai spun nimic. Nu mai are nici un rost.    

vineri, 14 decembrie 2012

De ce citesc?

Am citit Fiul Risipitor de Radu Tudoran.
O carte genială. O carte care te face să crezi că iubirea adevărată există. O carte scrisă foarte frumos, o carte foarte foarte frumoasă!
Am fost întrebată de ce îmi place să citesc cărţi despre iubire, dacă oricum acea iubire pe care o vedem în filme sau o citim în cărţi se întâmplă foarte, foarte rar în realitate. Nu am ştiut ce să răspund până într-o oră (o fi fost de română?) când mi-am dat seama într-o clipită. Eu cred în iubirea adevărată, eu cred în iubirile prezentate în filme şi în cărţi, eu cred că aceste lucruri există! Eu cred că pot trăi aşa ceva, eu cred că voi trăi aşa ceva! Poate că ei nu mai au speranţa, poate că ei nu mai cred. Dar eu cred, eu încă pot să cred că dacă vrei, poţi trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care ai citit-o, ai văzut-o, ai aflat-o. 
Poate sunt imatură (?) dacă pot să cred asta, dar chiar cred şi nu îmi pasă de ce cred ceilalţi despre ceea ce cred. Eu doar cred. Nu am motive care să mă facă să cred, nu am o istorie care să mă facă să cred (sau am?) dar cred. Cred şi atât. Vom vedea dacă chiar voi trăi o poveste sau totul va fi doar... un fragment din ceea ce îmi doresc. Vom vedea. Timpul le rezolvă pe toate. 
De-aia îmi place să citesc cărţi romantice: pentru că încă pot să cred că există şi că nu e doar imaginaţia scriitorilor.

Lansare Exerciţii de echilibru-Tudor Chirilă.

Vineri. 14 decembrie 2012. Frig-ger chiar. 
Oh..trebuie să plec, e târziu. Mă îndrept către staţie cât pot de repede, înotând prin nămeţii din faţa blocului. Poposesc la o vorbă cu nişte prieteni întâlniţi întâmplător. Alerg din nou către staţie. Mă uit la program... cacat, o să întărzii. Ajung într-un final, încalc legea, merg fără bilet, alerg din nou prin nămeţi. Alerg, alerg, alerg.
Ajung. 
Subsolul librăriei era deja plin. Ne facem loc printre oameni, şi vine. Sacou, pantaloni, tricou. Este prezentat. Cineva (oare cine era?) vorbeşte despre carte şi despre Chirilă. Aşteptăm, cu nerăbdare, să înceapă să vorbească Chirilă. Începe. Citeşte din carte. E minunat. Cuvintele rostite de el îţi ajung până... ştii până unde? Până în suflet. Până în cel mai adânc şi ascuns loc al sufletului. Până acolo a ajuns. Apoi a vorbit despre carte, despre el, despre despre despre...
E un om normal. E mai mic decât înălţimea care pare că o are pe scenă. Era cald. Şi-a dat sacoul jos. Nu are muschi cum pare că are. E un om normal. E un om foarte normal ca aspect fizic. Dar ce e în el, e departe de normalitate. E un om mare, unul dintre oamenii mari. Nu a vrut să fie un exemplu, dar este! Este un exemplu pentru multe generaţii! Este un om de la care ai ce învăţa.
Abia aştept să citesc cartea. Abia aştept să simt cartea. O am în faţă, îl am în faţă pe Tudor Chirilă, un om extraordinar ce merită apreciat înainte ca el să nu mai existe. 

marți, 11 decembrie 2012

Ger.

M-am trezit dimineaţă şi căldura din cameră era perfectă, dar la un moment dat am dorit altceva. Am deschis geamul şi am mirosit gerul de decembrie, avea tente de mirosul întâlnirilor cu tine. Dar era rece. Am închis repede geamul cu gândul întâlnirii pe care o aveam peste câteva minute cu el, cu gerul. M-am îmbrăcat, m-am pregătit şi am ieşit. Gerul mă aştepta la uşă, nu aş fi avut cum să îl evit şi ştiam asta. L-am întâlnit şi, ca întotdeauna, a intrat peste tot în mine, pe sub haine, pe sub gânduri, a ajuns chiar şi în suflet. Nu l-am gonit, ştiam că nu pot. L-am primit în mine şi poate chiar aveam nevoie de el, mi-era dor de el. Nu mi-am încordat niciun muşchi şi în câteva clipe, era peste tot...
Mi-a îngheţat puţin gândurile şi sufletul, dar a trebuit să le pun în mişcare din nou. Pentru asta îmi place gerul, pentru că, de fiecare dată, pentru câteva clipe (or fi secunde, minute, ore, zile - nu ştiu) îmi îngheaţă tot şi îmi permite să mă doară undeva de ce simt şi ce gândesc. 
Şi aş vrea să îţi spun te iubesc şi să şi fac asta, dar tu... tu nu eşti. Nu eşti să-mi citeşti gândurile şi să mi le iei, nu eşti aici să mă faci să nu mă gândesc la nimic altceva în afară de tine, nu eşti aici, nici umbra ta nu mai este, nici măcar proiecţia ta imaginară, nu mai e nimic din tine, aproape că nici speranţa mea nu mai este. Ce-o însemna asta? Habar n-am. 
Miroşi a ger, sau gerul miroase a tine?

P.s.: Mi-e dor să scriu despre tine, mi-e dor să te simt prin preajmă chiar dacă nu eşti, mi-e dor să te caut pe chipurile tuturor şi în caracterele tuturor. Mi-e dor să scriu despre tine, da, mi-e dor să scriu despre tine! Mi-e dor. Dar acum nu mai eşti, nu mai eşti nicăieri, sau poate speranţa mea nu mai este. 
P.s.s.: Mi-e dor să scriu despre tine. 

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Mda...

Nu înţeleg fraţilor!!! Nu înţeleg de ce, dacă eu ofer totul unei persoane, acea persoană nu-mi oferă totul în schimb. De ce aceste lucruri nu sunt egale, nu aşa ar trebui să fie??? 
De ce dacă eu îmi dau tot sufletul, uite-l, e chiar aici în faţa ta, aşteaptă să faci ce vrei cu el, de ce tu nu mi-l dai pe al tău? De ce dacă eu îţi spun toate planurile mele, toate gândurile mele, toate visele mele, toate tâmpeniile care îmi trec prin cap, tu... tu de ce naiba nu îmi spui??? De ce? Atât vreau să ştiu: DE CE?! 
De ce dacă mie îmi pasă şi ARĂT ASTA, ceilalţi se fac că nu exist. Îmi pasă prea mult? La naiba, uneori cred că prea puţin, dar se pare că îmi pasă mai mult decât pot unii suporta...
Nu ştiu dacă vreau să fiu altfel, aş vrea doar ca cineva să primească pozitiv toată această atenţie a mea şi să nu dea cu piciorul cum dau alţii. Sau poate e doar o iluzie care se repetă la nesfârşit, cine ştie...

duminică, 2 decembrie 2012

Orb. Surd.

Sunt un om orb şi surd. 
Nu văd şi nu aud realitatea. 
Încă o să cred în suflete pereche aşa cum crede un om handicapat că se va însănătoşi vreodată. Eu încă pot să cred în reuşita vieţii mele, deşi trăiesc în ţara în care nimeni nu îţi garantează un viitor frumos. Eu încă visez că voi trăi acea dimineaţă lângă el, că voi trăi acea iarnă lângă el, acel apus, acel răsărit, eu încă pot să cred în asta. 
Mă uit în jur şi nu văd pe nimeni care să ocupe acest loc în inima mea, nimeni. Dar eu ştiu că e aici. De ce? De ce ştiu asta, de ce cred asta? 
Eu ştiu că e aici, dar nu ştiu de ce se ascunde. Oare vrea să îl caut eu? Nu ştiu, nu înţeleg.
Dar ştiu că e aici. 
Cum un om orb ştie că oamenii, casele, păsările, copacii, soarele, cerul sunt în jurul lui, aşa şi eu ştiu că e aici. Cum un om surd dansează pe o muzică pe care nu o aude, aşa eu mă învârt într-o lume creeată de mine,  departe de realitate. 
Eu ştiu că e aici, dar unde e? 
Eu doar ştiu că e aici...