marți, 26 februarie 2013

Dor de oameni...

Mi-e dor de oameni.
Dar nu, nu ştiu cum să zic, nu mi-e dor de x sau de y pe care nu i-am mai văzut de z timp. Mi-e dor de oameni în sensul în care mi-e dor să am oameni în jur. Nu ştiu, simt că în ultimul timp am trăit departe de oameni (sau de prieteni?) dar nu, m-am întâlnit cu oameni în fiecare zi, ba chiar am cunoscut oameni noi. Văd oameni în fiecare zi, de ce mi-e dor de oameni? Oare ei nu or fi oameni? Ba da, trebuie să fie oameni, arată ca mine şi ca toţi ceilalţi oameni, eu sunt om, deci şi ei sunt oameni. 
Şi atunci, de ce mi-e dor...? sau de cine?
Nu, nu! sunt sigură că acesta este sentimentul, mi-e dor de oameni...
Dar... nu, nu merge această ipoteză, tocmai am tăiat-o mai sus... 
Trebuie să găsesc o explicaţie acestui dor de oameni...
Cred că mi-e dor de oamenii care erau şi nu mai sunt. Chiar! dacă stau bine şi mă gândesc în ultimele zile (săptămâni) niciun om nu mai e omul care era. De ce? De ce nu mai sunteţi? 
Azi m-am simţit supărată. Mă uitam la mine din afară şi nu-mi găseam niciun motiv nou care ar fi putut să-mi creeze această stare, dar eu eram supărată. M-am supărat pe viaţă şi pe oameni, pe oamenii care nu mai sunt oamenii pe care îi cunoşteam. M-am supărat, şi în plus... nimic. E destul atât.
M-am cam săturat de perioadele astea NAŞPETE, dar nu-mi găsesc o cale ocolitoare pentru a nu mai trece prin aceste perioade...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :