duminică, 17 februarie 2013

Tată.

Dar tată... eu n-am tată, e doar un tip ce-a locuit cu noi odată.

Mă întreb câteodată ce mai faci, dacă eşti bine, sănătos, dacă ai vreun copil prin jur care să te sâcâie, care să te întrebe, care să-ţi ocupe timpul. Mă întreb cu ce îţi ocupi timpul, dacă nu cu copii... Mă întreb dacă îţi aminteşti de mine... de fapt cred că ar fi imposibil să nu îţi aminteşti, doar sunt copilul tău... N-am nicio dovadă că îţi aminteşti, dar totuşi cred. 
Mă întreb cum ar fi fost viaţa noastră cu tine în ea. Mă întreb unde aş fi locuit, unde aş fi trăit, care mi-ar fi fost prietenii, care mi-ar fi fost viaţa.. pentru că ştii, de la divorţ, s-au schimbat EXTRAORDINAR de mult, FOARTE multe lucruri. Chiar foarte multe. S-a schimbat tot! A fost atât de demult... 
Nu mi-aş fi amintit cum arăţi dacă nu te-aş fi văzut în alea câteva poze cu tine de când eram eu mică. 
Nu îmi amintesc ce vorbeam noi când vorbeam. Nu îmi amintesc să fi spus vreodată ,,tată", dar bănuiesc că am spus-o de multe ori până la 7 ani şi probabil am spus-o de câteva ori şi după. Nu îmi amintesc de tine, nu îmi amintesc motivele pentru care voi aţi ales despărţirea. Nu îmi amintesc... Nu îmi amintesc viaţa noastră alături de tine deşi aş vrea să o fac. Aş vrea să ştiu totul despre cum era atunci, despre cum erai tu, despre cum eşti tu... Dar tu nu eşti nicăieri. 
O perioadă de timp n-am vrut să aud de tine. Eram supărată că nu eşti cu noi. Eram supărată că nu vrei să vorbeşti cu mine, că nu vrei să mă vezi, că nu mai ştii nimic de mine. O perioadă îmi doream să merg pe stradă şi să te întâlnesc întâmplător şi să nu vreau să vorbesc cu tine, ca mai apoi să îmi pară rău că nu ţi-am vorbit. O perioadă te-am urât, nu într-un mod foarte rău, ci doar puţin rău. Eu nu pot să urăsc, eu mă prefac că urăsc pentru a mi se cere iertarea, ca mai apoi să iert orice fără să stau pe gânduri. Nu te mai urăsc de mult... Nu meriţi asta, de fapt, nu ştiu dacă meriţi ceva din partea mea. 
Nu mi-ai oferit nimic, ai fost doar omul nepotrivit la momentul nepotrivit şi s-a întâmplat să apar eu. 
Acum, nu ştiu cine eşti, ce faci, care îți este fericirea, supărarea. Nu te știu. 
Acum, aș vrea să apari într-o zi şi să-mi cer să-ţi vorbesc. Nu ştiu cum aş reacţiona, dar mi-ar place să vorbim. Aş vrea să ştiu că exişti si să îţi accept orice scuză banală pentru toţi aceşti ani de indiferenţă. Da, cred că ăsta este cuvântul ce descrie cel mai bine relaţia dintre noi. Indiferenţă din partea ta, pentru că dacă vrei să ştii, eu te-am căutat de multe ori, te-am căutat şi încă o mai fac câteodată sperând să te găsesc. Tu mă poţi găsi cu un simplu telefon, dar nu faci asta. Ştiu că în tot acest timp ai mai vorbit cu mama, dar n-am avut niciodată curajul, nici eu şi nici ea, să vorbim despre tine. Eşti un subiect închis. De ce?.. nu ştiu. 
Mi-ar fi plăcut totuşi să fii aici, la propriu sau la figurat. Mi-ar fi plăcut să fii acel stâlp de care fiecare familie are nevoie. Mi-ar fi plăcut să am aproape de mine un exemplu de iubire şi devotament. Dar e ok şi aşa, pot accepta situaţia. 
Ai fi putut totuşi, indiferent de cum eşti tu, să îmi dai nişte lecţii despre viaţă înainte să primesc aşa numitele teste. Ai fi putut totuşi să mă ajuţi, cu o vorbă, cu un sfat, cu o părere. 
Nu ai făcut-o niciodată. 
Mai ai timp, pentru că eu mai am multe de aflat şi de ştiut, iar tu... tu eşti printre aceste lucruri.

4 comentarii:

  1. Versurile tale m-au emotionat prin dramatismul lor coplesitor. Daca tineretea ar sti si batranetea ar putea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca gandurile mele transmit ceva cititorului, pacat ca nu o sa ajunga niciodata la cine trebuie...

      Ștergere
  2. Ai un premiu la mine pe blog, vino sa-l risici! :D
    http://raspunsul.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a rămas un nod în gât după lectură... Poate pentru că mi-am amintit cum a fost cu... demitizarea chipului mamei după ce am aflat că „mămițica” nu era MAMA... Poate pentru că, apoi, mereu m-am întrebat de ce eu, și nu frate-meu...
    Eu te-nțeleg și n-am, din păcate, un premiu pentru tine!...

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează :