vineri, 29 martie 2013

Martie-Aprilie

Stăteam azi liniştită în nu ştiu ce oră şi, ca de fiecare dată, am scris în colţ dreapta sus, data zilei de astăzi, 29 martie 2013. M-am speriat. Am privit data aceasta câteva secunde şi nu mi-a venit să cred. Mi-au venit deodată în minte toate momentele în care puneam data cu 2001, 2005, 2008, 2010 iar acum, acum am ajuns să fim în 2013. Mai mult decât atât, am ajuns să fim la sfârşitul lui martie, e grav. Primele 3 luni din acest an au trecut cât am clipit, eu o dată şi poate ai apucat să clipeşti şi tu o dată. Şi iată-ne, imediat vine aprilie.
Vine aprilie iar apoi vine mai. Vor fi luni ocupate la maxim, pentru ca mai apoi să vină 1,3 şi respectiv 5 iulie. Probabil printre cele mai stresante zile din acest an.
Nu vreau să mă gândesc, nu vreau să mă gândesc cum o să mai clipesc încă o dată şi mă voi trezi postând pe 30 iunie, cu o zi înainte de prima probă. Nu vreau să mă gândesc. 
Opriţi timpul, opriţi planeta, opriţi totul. Eu vreau să cobor, nu vreau să mai alerg! Vreau să fac paşi mici şi cu atenţie către idealuri, alergătura nu ne duce la nimic bun.

Habar n-aveţi cât mi-e de dor să scriu porcării romantice pe aici, sau să-mi scriu gândurile tâmpite în miezuri de noapte. Mi-e dor să îmi vină idei dinastea, de fapt îmi vin şi acum în autobuz sau în orele de română, dar nu am timp să le scriu pe un colţ de foaie, trebuie să alerg dacă vreau să ţin pasul, alergăm stând în autobuz, alergăm stând în banca de la şcoală, până şi când dormim alergăm.
Oare am spus vreodată că nu-mi place să alerg? De fapt, cred că se şi vede asta. Dar parcă alergatul fizic este mai uşor şi chiar mai plăcut decât cel... psihic. 

duminică, 24 martie 2013

Din categoria...

Cred că trebuie să creez o nouă categorie şi numele ei ar trebui să fie: Ce m-a enervat azi.
Din această categorie, pe lângă altele sau alţii, azi m-a enervat ppt-ul la română. 
Profu` zice să folosim times new roman 22 sau 24 şi primesc ppt-uri de la colegi cu arial sau calibri 34. Foarte frumos, mulţumesc. 
Şi asta mi-a umplut paharul deşi era deja plin de la punerea pozelor ca background, aşa că, în loc să fac altceva, trebuie să stau să scormonesc după poze. 
Plină de deştepţi lumea asta... Plină, plină.
-tare curioasa sunt de comentarii, şi abia le aştept!!! :))

sâmbătă, 23 martie 2013

Cuvinte.

Am obosit. Am obosit să pun oameni pe primul loc când eu sunt pe locuri secunde pentru ei. Am obosit să iubesc oamenii, iar lor să nu le pese. Am obosit să aud de atâtea ori cât de importantă sunt eu în viaţa lor, dar când trebuie să o arate, se fac că plouă. Am obosit să cred în astfel de cuvinte. Şi crede-mă, am crezut foarte mult timp, am crezut că e aşa, am crezut că dacă ţii la cineva, acel cineva ţine şi el la tine. Am crezut în toate cuvintele spuse în orice zi, în orice noapte. Dar am obosit. Am obosit să cred în lucruri ireale, în lucruri care nu există. 
Şi totuşi, în oboseala mea, încă mai cred într-un colţ din suflet că acele cuvinte sunt adevărate şi aştept, aştept demonstrarea tuturor axiomelor. Şi na că am dat-o pe mate. :))

vineri, 22 martie 2013

Timp.

Mi-e dor să scriu aici, am atâtea pe suflet şi pe cap, am atâtea de scris, am atâtea de spus. Dar nu mai e timp de nimic... :( Şi aşa se duc orele, saptămânile, anotimpurile, anii. Se duc fără să avem timp. Trebuie să alergăm ca să ţinem pasul. Am obosit. Şi acum îmi vin o tonă de idei să continui această postare în sensul ei idiot şi fără rost, dar n-am timp să fac asta. 

vineri, 8 martie 2013

Steaua.

Am iubit Steaua când era pe locul 7-8 în campionat şi pierdea meci după meci. Am iubit Steaua când nu ştiam ce e ăla fotbal şi ce e ăla corner şi mai ales ce e ăla offside. Am iubit Steaua când era formată din Goian şi Dică. Am iubit Steaua când era portar Carlos. Am iubit Steaua când Bănel dădea autogol în meciul cu Real Madrid. Am iubit Steaua în meciul cu Dinamo Kiev 4-1 când Dică făcea dubla într-un meci fără speranţe. Nu cunosc Steaua din meciurile cu Valencia sau Midlesbrough. Am iubit Steaua când mă uitam la televizor şi erau 500 de oameni pe Stadion. Am iubit Steaua când, după atâta timp, am cheltuit o tonă de bani să merg la meciul cu Stuttgart şi au pierdut cu 5 la 1 cu mine pe stadion. Am iubit Steaua când lua bătaie de la dinamo sau rapid, dar am iubit-o şi mai mult când învingea dinamoviştii cu meciuri superbe. Am iubit Steaua când a trecut de Ajax şi pot să declar că a fost cel mai frumos meci al Stelei pe care l-am văzut de când urmăresc această echipă. Am iubit Steaua când erau 50.000 de oameni pe stadion. Am iubit Steaua aseară. Am iubit Steaua când doar nebunii sperau la victorie, iar noi, cei care am iubit Steaua în toţi aceşti ani, suntem aceşti nebuni, pentru că noi, în sufletul nostru, aşteptăm victoria indiferent de adversar sau de miză. Am iubit Steaua lui Rădoi, a lui Bogdan Stancu şi acum, acum România iubeşte Steaua lui Reghecampf, pentru că acum Steaua nu e a lui Rusescu, Latovlevici, Chipciu, Tătăruşanu sau Chiricheş, acum Steaua este a lui Reghecampf.



Prea puţine cuvinte pentru ce e Steaua în sufletul meu.

marți, 5 martie 2013

Poate singurul TU de până acum...

Oare mai pot să simt? 
N-am mai simţit de mult emoţii, iubire, poate nici tristeţe. Nu am mai simţit nimic, aş putea spune. Am simţit frigul şi căldura, am simţit iarna -dar nu cum o simţeam înainte, simt primăvara, simt lucrurile exterioare. Dar în interior.. nu ştiu. 
Simt că au trecut anii pe lângă mine şi am uitat să mai simt, să mai trăiesc. Am uitat să mai iubesc oamenii în acel sens, am uitat să îi mai privesc cu ACEI ochi... Am uitat să îi accept, am uitat să îi înţeleg, am uitat să nu aştept nimic de la ei... Am uitat...
Dar azi, am simţit din nou. Azi am simţit emoţii. Azi, doar ideea că o persoană de demult ar putea reapărea în viaţa mea pentru 30 de minute, doar această ipoteză, m-a făcut să am emoţii, m-a făcut să îmi imaginez cum ar fi, ca după atâţia ani, să reîntâlnesc trecutul. În plus, chiar eu mă duc la locul întâlnirii, adică nici măcar nu va fi din greşeală. Mă voi duce să dau nas în nas cu trecutul, cu ce a fost, cu ce am simţit demult, cu ce am trăit atunci... Gândul că mă voi trezi într-o dimineaţă iar atunci va fi ACEA zi, mă sperie. 
Nu ştiu cum să reacţionez, nu ştiu cum să abordez situaţia. M-am schimbat mult de atunci şi el probabil la fel. A trecut mult timp de atunci, oare vom mai regăsi în noi bucăţi din acei noi de acum 4 ani? Oare voi regăsi în tine acea persoană calmă, veselă şi totuşi matură de atunci? Oare tu mă vei recunoaşte? Mă vei regăsi pe mine de acum 4 ani, pe acea eu timidă şi aiurită, mă vei regăsi în această eu de acum? Dar totuşi, oare vom avea timp în 30 de minute să ne regăsim? Oare timpul va avea răbdare să treacă mai încet atunci? Sau va avea şi el emoţii şi o va lua la fugă către linia de finish?...
Atâtea întrebări fără răspuns...


17 martie
Nici el şi nici eu. Au trecut atâţia ani. Memorabilă zi. Frumoasă zi, pardon, noapte. Frumoase cuvintele din faţa faptelor. Oare ce înseamnă asta? Ce înseamnă aceste cuvinte şi aceste fapte? 

duminică, 3 martie 2013

nu

E atât de naşpa ca într-o convorbire să vrei să spui foarte multe lucruri, dar să nu le spui. Nu le spui pentru că le-ai mai spus de mii de ori, nu le spui pentru că ai obosit să le repeţi. Nu le spui, taci şi mergi mai departe, nu le spui pentru că unii nu pot accepta aceste lucruri. 
Îi laşi, laşi oamenii să viseze, să spere, să iubească, să urască, îi laşi şi mergi mai departe cu durerea că nu le-ai putut spune a mia oară aceleaşi cuvinte. 
Pe tine nu te lasă nimeni să iubeşti.

Film.

Am trăit un sentiment ciudat azi. M-am uitat la un film şi pe tot parcursul lui, deşi bănuiam finalul, abia aşteptam să văd ce se întâmplă până atunci, iar în secunda în care filmul s-a terminat, mi-am dorit să mai dureze, să mai fie ceva din el...  
Filmul se numeste My life without me. Cred că am spus tot ce trebuia să spun.