vineri, 29 martie 2013

Martie-Aprilie

Stăteam azi liniştită în nu ştiu ce oră şi, ca de fiecare dată, am scris în colţ dreapta sus, data zilei de astăzi, 29 martie 2013. M-am speriat. Am privit data aceasta câteva secunde şi nu mi-a venit să cred. Mi-au venit deodată în minte toate momentele în care puneam data cu 2001, 2005, 2008, 2010 iar acum, acum am ajuns să fim în 2013. Mai mult decât atât, am ajuns să fim la sfârşitul lui martie, e grav. Primele 3 luni din acest an au trecut cât am clipit, eu o dată şi poate ai apucat să clipeşti şi tu o dată. Şi iată-ne, imediat vine aprilie.
Vine aprilie iar apoi vine mai. Vor fi luni ocupate la maxim, pentru ca mai apoi să vină 1,3 şi respectiv 5 iulie. Probabil printre cele mai stresante zile din acest an.
Nu vreau să mă gândesc, nu vreau să mă gândesc cum o să mai clipesc încă o dată şi mă voi trezi postând pe 30 iunie, cu o zi înainte de prima probă. Nu vreau să mă gândesc. 
Opriţi timpul, opriţi planeta, opriţi totul. Eu vreau să cobor, nu vreau să mai alerg! Vreau să fac paşi mici şi cu atenţie către idealuri, alergătura nu ne duce la nimic bun.

Habar n-aveţi cât mi-e de dor să scriu porcării romantice pe aici, sau să-mi scriu gândurile tâmpite în miezuri de noapte. Mi-e dor să îmi vină idei dinastea, de fapt îmi vin şi acum în autobuz sau în orele de română, dar nu am timp să le scriu pe un colţ de foaie, trebuie să alerg dacă vreau să ţin pasul, alergăm stând în autobuz, alergăm stând în banca de la şcoală, până şi când dormim alergăm.
Oare am spus vreodată că nu-mi place să alerg? De fapt, cred că se şi vede asta. Dar parcă alergatul fizic este mai uşor şi chiar mai plăcut decât cel... psihic. 

3 comentarii:

  1. N-am chef să comentez, ajunge like-ul!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să înţeleg că şi pentru tine trece timpul prea repede, nu?

      Ștergere
    2. Atât de repede, încât M-AM SĂTURAT chiar şi de însuşi timpul meu mincinos!...

      Ștergere

Părerea ta contează :