miercuri, 15 mai 2013

Poate că asta mi-e fericirea...

Ce viaţă agitată! Şi ce-mi mai place mie viaţa asta!!!
N-am mai scris şi-mi pare rău, îmi pare rău că nu mai am acel timp infinit în care să mă gândesc la toate porcăriile şi să intru aici şi să le scriu. Îmi pare rău că las din ce în ce mai puţine postări în urmă, dar probabil va veni şi vremea scrisului...
S-au întâmplat multe lucruri în ultimul timp.
Am descoperit că (ÎNCĂ) învăţ foarte repede la fizică, am învăţat 2 pagini A4 în mai puţin de 30 de min. Am descoperit că îmi place fizica, e faină măăă.
Am început pregătirile pentru banchet.
Am început pregătirile pentru concertul Voltaj de la sfârşitul lunii (le-am şi terminat - adică mi-am făcut un tricou Voltaj foarte drăguuuţ). 
Am început să îmi rezolv mediile şi, să sperăm, şi absenţele.
Mâine merg la condus, vineri am traseul, îmi doresc foarte mult să iau, sper să am noroc!
Steaua e campioană, după atâţia ani de aşteptat, după atâţia ani de speranţe nemuritoare, a venit şi acest moment. Şi, o fi sau nu coincidenţă, dar de mult timp făceam o analogie între, să zicem, o notă la o teză importanta şi scorul făcut de Steaua în vreun meci din preajma tezei. Ştiu că sună ciudat, dar făceam asta. Iar acum, acum Steaua e într-un punct foarte înalt, într-un punct suprem, dacă merge analogia şi de data asta, poate că voi lua note bune la bac, cine ştie. Steaua a câştigat titlul 24 şi asta nu poate aduce altceva în afară de bucurie. 
Am văzut Voltaj pe 25 aprilie şi voi fi şi pe 31 mai. 2 concerte Voltaj, în Braşov, la interval de o lună, nu cred c-au fost până acum, asta da fericire!
Am programate cam toate weekendurile viitoare (vreo 3-4) ceea ce mă bucură enorm de mult, pentru că, dacă nu am program, turbez în casă... :)) Deci e bine, e bine bine bine!
Dacă mai nimeresc şi facultatea bună, atunci totul va fi bine. Şi va fi, oricum ar fi! 
Ce viaţă agitată, şi ce-mi mai place viaţa asta!!!

luni, 6 mai 2013

Încă o mutare.

După cum unii din cititori ştiu, de curând m-am mutat. Nu îmi place să fac asta, ba chiar s-ar putea să ajung să urăsc lucrul ăsta, dar dacă trebuie, trebuie. M-am mutat într-un cartier în care nu ştiu dacă fusesem de 4-5 ori până să mă mut, cu alte cuvinte, abia ştiam cum se cheama şi ce autobuze merg acolo. 
Dar, cum spuneam, viaţa nu te întreabă ce vrei să faci, uneori te obligă să faci anumite lucruri... Eh, asta e, am ajuns deci, să locuiesc într-un bloc, nimic deosebit sau nou până aici. Ce e diferit este faptul că oamenii din acest cartier se trezesc la prima oră a dimineţii, merg la servici cu autobuzul, iar spre seară toată lumea se întoarce acasă, toate parcările sunt ocupate, toţi oamenii mişună printre blocuri...
Mă simt puţin diferit, după 4 ani am început din nou să locuiesc într-un cartier simplu, în care oamenii îşi bat covoarele în fiecare sâmbătă dimineaţa (lucru enervant, de altfel), în care oamenii merg la servici cu autobuzul (am fost impresionată să văd asta), în care oamenii se uită la televizor până seara târziu, în care oamenii dorm noaptea. Lucruri aparent normale, dar pe care nu le-am mai întâlnit de mult. 
Nu ştiu să zic dacă îmi place chestia asta în mod special, dar... Rămân la părerea că nu îmi place să mă mut. Atât. 

miercuri, 1 mai 2013

Iarnă.

Mi-e dor de iarnă. Iarna eram eu, iarna iubeam zăpada şi frigul, iarna era frumoasă. 
A venit vara. Urăsc vara pentru că e prea cald vara, nu-mi place vara, de ce trebuie să fie şi vară? De ce nu poate să fie iarnă în fiecare zi? 
Mi-e dor de iarnă.

De prin lume adunate.

Ahh, de când îmi doresc să fac asta!!! - cred că devine postarea mea preferată.


Fiindcă sunt o proastă şi fiindcă înnebunesc după fiecare cuvânt al tău! Boala pe care o dai tu nu se vindecă niciodata. Şi febra ta ţine tot timpul. Vrei să mai ştii şi altceva? M-ai aruncat în drum şi te-ai întors după doi ani, şi sunt înnebunită după tine. Şi dacă ai să mă arunci iar şi ai să te întorci după o sută de ani, tot am să te urmez. Mor după tine şi te urăsc, şi aştept să-mi faci ceva rău.


- Am treizeci de ani. 

- Nu ştiu ce înseamnă asta, dar trebuie să fie tare frig până acolo.

- Lângă tine, lumea ar putea să-mi pară mai frumoasă. Aş vrea să te iau prin locurile pe unde am umblat. Poate că mi-ar place abia acum.




- Îmi place să te privesc cum creşti! spuse el. Ce are să se întâmple mai târziu, nu are să fie aşa de frumos ca astăzi.
- E drăguţ tot ce spui.
- Atunci închide ochii şi creşti mai departe.



- Într-o zi am să te iau în braţe!
- Ştiu.
- Te-ai gândit dacă e drept sau nu?
- Nu m-am gândit.
- Vrei să te gândeşti?
- Nu.
- Ce ştii despre mine?
- Am uitat.
- Ce vrei să ştii?
- Nimic.
- Ţi-e teamă?
- Puţin.


- Tu eşti muzica mea! Nu vreau să mai ştiu de nicio altă muzică, afară de tine!



- Odată o să uit şi cum mă cheamă. Daca el m-o striga într-o dimineaţă cu alt nume, am să cred că ăsta a fost numele de totdeauna.



- Dacă eu aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost cea mai frumoasă minune din viaţa mea.



Nu voia să se întoarcă acolo; era certată cu marea pe toată viaţa - cum era certată cu toate locurile pe unde fuseseră împreună. Ştia că fiecare stradă, fiecare sală de spectacol, fiecare colţişor unde mergea cu el acum, aveau să-i fie interzise în viitor. Şi el nu înţelegea asta, era în stare să-i consume întreg pământul, să nu-i mai lase un refugiu, cât e lumea de mare.




"Arătătoarele se mişcă implacabil! Orice s-ar întâmpla, timpul trece, şi eu merg odată cu el. O învârtitură a secundarului, un minut. Şaizeci de minute, o oră. Au mai rămas şaptezeci şi trei. Ceasornicul nu poate să se oprească şi duce timpul cu el!"
Radu Tudoran în Fiul risipitor

- Într-o vreme, dacă mi-ai fi spus că la miezul nopţii, în locul lunii, are să răsară soarele, aş fi stat ca o proastă, noaptea întreagă la geam, şi l-aş fi aşteptat să răsară.
- Eva, dacă aş fi spus eu că soarele răsare la miezul nopţii, să ştii că ar fi răsărit; n-ai fi aşteptat degeaba!



Când spunea "Sunt trist", i se părea că-i spune "Te iubesc!".



















                  



                                     
To be continued...