luni, 3 iunie 2013

Un... cel mai bun prieten!

Tuuuu, eşti cel mai bun prieten al meu din clasă! Eu ţi-am mai spus ţie cât de mult însemni pentru mine dar meriţi să îţi mai spun odată, oficial, ca să nu uiţi niciodată.
Încă din clasa a noua te-am apreciat (din umbră) pentru spiritul tău energic şi plin de viaţă! Mi-am dorit mereu să îţi ştiu povestea, să ştiu mai mult decât măştile zilnice pe care le vedea toată lumea, mi-am dorit să îţi cunosc fiecare părticică pentru ca mai apoi să pot să te înţeleg, iar cel mai mult mi-am dorit să te ştiu când ai trecut prin acea perioadă foarte grea când nu povesteai nimănui nimic. Dar iată că timpul a trecut, au trecut zilele, lunile, au trecut şi anii şi am ajuns să ne cunoaştem, am ajuns să fim foarte buni prieteni! Am ajuns în stadiul în care dacă nu vorbim o zi mă simt ciudat, iar momentele când mă superi sunt cele mai urâte momente posibile, dar toate trec. Nu o să uit niciodată excursiile noastre ,,neplănuite" şi toate momentele în care TU mi-ai făcut viaţa mai frumoasă. 
Au fost atât de multe momente că mi-e şi greu să mi le amintesc pe toate, dar sunt acolo, în mintea şi în sufletul meu. 
Ai fost prietenul care, de câte ori am avut nevoie, ai fost acolo, ai fost acolo să mă asculţi şi nu să mă înţelegi - că de înţeles nu poate nimeni- ai fost acolo când toţi ceilalţi erau plecaţi... ai fost acolo să îmi spui ce ar fi bine să fac. Sper ca, în timp, să îţi fi întors şi eu măcar o parte din toate aceste momente frumoase pe care mi le-ai oferit şi sper ca, dacă nu am făcut-o până acum să am ocazia să o fac.
Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut şi pentru toată relaţia noastră de prietenie care sper să nu se oprească odată cu terminarea celor 4 ani de liceu, de fapt, sunt aproape sigură că nu o să se oprească. 
Sper să nu te opreşti niciodată din cântat şi să vii să îmi cânţi la nuntă, singur sau cu trupa, nu contează :)). Până atunci să ajungeţi faimoşi, clar? 
Aşa, sper să intri la facultatea aia la care vrei tu să intri şi sper ca viaţa ce o ai în faţă să fie lipsită de coborâşuri bruşte, să tot urci şi să tot urci fără să te mai opreşti! 
Eşti o persoană minunată şi ţi-am spus asta ori de câte ori am avut ocazia, dar meriți să îți mai fie spus de nenumărate ori. Sper să nu te schimbi niciodată în rău, ci numai spre bine și mai sper să îți păstrezi mereu zâmbetul pe buze indiferent pe ce drumuri te duce viața. Să rămâi mereu cel plin de optimism și bună voie, așa cum te știm cu toții.
Și mai sper ca amintirile noastre împreună să nu se oprească aici, ci cutia să se tot umple cu noi și noi amintiri pe care să le creem în timp.
Să nu uiți niciodată că ai fost cel mai bun prieten al meu din liceu!

Un comentariu:

Părerea ta contează :