marți, 16 iulie 2013

I'm back.

Și... da. S-a terminat clasa a 12a. S-a terminat bacul. S-a terminat liceul. S-a terminat copilăria. S-au terminat poate niște ani foarte frumoși. 
Dar știi ce e bine? 
Nu-mi pare rău de nimic.
 Mint.
 Îmi pare rău de multe lucruri, aș schimba o groază de lucruri din viață mai devreme, aș face tot ce mi-ar sta în putință să fie altfel, DAR totodată n-aș schimba nimic. Poate că așa a trebuit să fie. Poate că atât a trebuit să trăiesc până acum. Poate nu aveam nevoie de nici o petrecere în plus sau în minus, nici un exercițiu la mate în plus sau poate că n-aveam nevoie nici măcar de o lecție învățată pe fugă la fizică. 
Urmează un nou început.
Ieeeeeei.
Urmează facultatea. Urmează să învăț mai mult decât am făcut-o până acum. Urmează să mă distrez mai mult decât am făcut-o până acum. Urmează să trăiesc mai intesc, mai profund, mai imprevizibil. Urmează multe lucruri noi, multă lume nouă și poate chiar mulți prieteni noi, cine știe? 
Am o vară.
Am o singură vară la dispoziție să fac ce vreau din mine, iar apoi, într-o lume nu total nouă (cum a fost la începerea liceului) dar parțial nouă, să ies în fața tuturor și să fiu cine îmi doresc să fiu. Consider asta ultima șansă de schimbare, dar nu e adevărat, vor mai fi și altele, vor mai fii mii de șanse, dar pe aceasta o consider cea mai oportună. E momentul perfect pentru a deveni persoana care vrei să devii. E momentul perfect pentru a fi cum vrei tu și nu cum te-ai obișnuit, pentru a fi cine vrei tu și nu cine au vrut alții să fii.
E momentul perfect.
A fost momentul perfect și acum 4 ani, dar cine naiba a profitat de el?! Eu sigur nu. Dar măcar am învățat ceva și din această greșeală. Am învățat că viața ne oferă anumite pauze de respiro în care să devenim cine și ce vrem. Ne acordă schimbări, ne acordă libertatea de a alege, ne acordă încercarea de a ne schimba personalitatea, aspectul, anturajul și... până la urmă, ne acordă dreptul de a ne schimba destinul. 
Nu sunt sigură de reușită. 
Nu sunt sigură că voi reuși să fiu cine vreau să fiu, sau că voi reuși măcar să mă schimb cât de puțin. Dar tocmai în asta constă viața mea. Nu eram deloc sigură că voi lua o notă ATÂT de mare la bac, nu am fost sigură nici o secundă, mai ales după ultima probă, dar tocmai această nesiguranță m-a făcut să am încredere în forțele mele (ciudat, nu?) și am avut încredere, am știut că indiferent de notă lucrurile vor merge pe un drum bun, și chiar așa e. Sunt nesigură și de această reușită, și poate că datorită faptului că nu îmi impun anumite limite, anumite țeluri de atins, ajung să fac mai mult decât mi-am propus (indirect) la început. 
Acum, nu mi-am propus nimic.
Nimic oficial, adică.
Pentru că, de fapt, am eu un plan (micuț) în căpșorul meu plin de gărgăuni. Dar va rămâne secret, pentru că în adevăratul sens al cuvântului nici eu nu știu exact care este acel plan, știu doar că există.
Și mai știu ceva.
Îmi doresc al naibii de mult să reușesc!

2 comentarii:

  1. Și eu tot asta-ți doresc, Pufuleț, SĂ REUȘEȘTI!!! Iar gândul..., lasă că se conturează EL...
    Nu mi-ai răspuns la precedenta intervenție.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează :