joi, 18 iulie 2013

Poate.



Nu știam melodia asta până când Mălina Olinescu a murit. Am auzit-o cântata de Loredana Groza și Horia Brenciu și mi s-a părut...genială. Nu știu, nu sunt cuvinte pentru a descrie această melodie. E doar... superbă? 

Am dat din întâmplare peste ea din nou, mă face să simt atât de multe lucruri. Dar totodată, nu o simt, nu mi-e dor de nimeni, n-aș vrea să opresc pe nimeni și să-i spun cât iubesc. Mint, mi-e dor de mulți oameni și aș vrea să le spun multor oameni câteva cuvinte. Dar, nu fac asta. Nu le spun cât mi-e de dor. De fapt, nici nu știu de ce mi-e dor... Poate de niște clipe, poate de niște simțuri, poate de oamenii în sine, poate de locurile acelea. 
Un lucru știu sigur și mă învăț de fiecare dată să îl știu, nu voi mai fi niciodată acolo în acel fel. Nu voi mai fi niciodată acolo cu acei oameni. Ce mult ne schimbă timpul. A trecut atât de mult timp...
Ce repede trece timpul.. 
Cât de repede trece... și cât de mult a trecut.

Paralel cu asta (deși nu chiar paralel) mă întreb deseori dacă acele câteva persoane se gândesc vreodată la mine, la ce fac, la cum mai decurge viața mea. Eu chiar mă gândesc la ei, la viețile lor. Și chiar mi-aș dori să... nu știu, doar să vorbim. Doar să știu ce mai fac și dacă sunt bine. Dacă viața lor e cea pe care și-o doresc. Dacă sunt mulțumiți de ei, de restul.
Dar nu aflu niciodată. 
Oare voi afla vreodată? 
Și oare când voi putea să aflu, îmi va mai păsa? 
Habar n-am... 


Dar astea-s doar baliverne. Pentru că acum am timp să balivernez. :) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :