vineri, 9 august 2013

Confuzitate.

Postare scrisă în tren. Am fost în București vreo săptămână și un pic. Tot acasă e mai bine. :)

Sunt în tren. E mare plictiseala așa că m-am apucat să citesc mii de rânduri pe care le am în laptop, să le citesc și recitesc a nu știu câta oară. Am regăsit convorbiri salvate de anul trecut și de anul ăsta. Am rememorat momente frumoase din viața mea dar și foarte multe momente triste. Foarte multe momente triste. Foarte multe momente în care mi s-a promis neuitarea, mi s-a promis totul. Mi s-a spus că sunt cea mai importantă, mi s-a spus cât de mult contez. Adică am contat. Nu am crezut. Nu l-am crezut.  Acum știu că nu mai citește, nu i-am mai spus să o facă așa că nu o face. Nu l-am mai stresat să îmi citească postările, așa că sunt aproape sigură că nu o face, acum pot scrie orice, chiar și despre el. Acum pot scrie orice îmi trece prin cap. Mint. Nu pot scrie tot. Niciodată nu voi putea să-mi pun toate gândurile, cele mai ascunse gânduri, pe o foaie albă. Mereu vor mai rămâne firmituri acolo, printre alte gânduri.
Am recitit atâtea rânduri în care mi se spuneau cuvinte mari, pe care nu le-am crezut. Poate doar puțin. Mi s-a promis schimbarea, mi s-a promis că o să mi se arate cât însemn, pentru că a înțeles că nu mai cred de mult în cuvinte. Mi-a spus cuvinte dar am rămas cu promisiunile că îmi va arăta. Nu a făcut încă asta. Oare o va face? Ce contează?
Mă întreb dacă a uitat… Dacă a uitat totul și… dacă a uitat că trebuie să îmi arate, să îmi demonstreze aceste lucruri. Eu am rămas aceeași, adică cel puțin așa sper. El nu mai e la fel. Oare mai știe că îi voi fi mereu alături când va avea nevoie de mine? Oare el mai știe că poartă un loc de ,,cel mai” în viața mea? Oare mai știe? Nu o să îl întreb. O să consider că da, că mai știe toate astea, o să consider că nu a uitat nimic. O să consider că nu s-a schimbat, deși... nu sunt prea sigură de asta.
Voi afla, curând. Foarte curând. Voi afla pentru că... eu trebuie să știu totul! J


Edit later: Da, cum speram, el nu a uitat. Nu cred că a uitat deloc tot ce mi-a promis. El e încă același... și sunt foarte fericită de asta!  <3

Un comentariu:

  1. Ei vezi!? Nu trebuie să disperi, mereu se întâmplă minuni în jurul nostru: e vina noastră că nu le observăm, descifrăm, înțelegem!... (apud Mircea Eliade)
    Și cititori chiar ai, chiar dacă nu te (mai) deranjează cu comentariile lor cicălitoare!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează :