vineri, 23 august 2013

Eu cu mine.

O postare doar pentru mintea mea.

Nu știu dacă am învățat recent sau am știut dintotdeauna asta dar nu mă gândesc niciodata că trebuie să fac neapărat treaba aia sau că trebuie să ating acel scop.
Da, am multe kilograme ce ar trebui să dispară. Da, am mult, foarte mult de muncit la acest capitol. Nu m-am gândit niciodată să fac asta din cauza faptului că sunt sau aș putea fi judecată. Nu-mi pasă de asta. Nu-mi pasă de ce cred ceilalți despre noi, persoanele cu greutate. Știu că oamenii judecă, poate că și eu o fac uneori, ceea ce e greșit. Nu trebuie să judecăm pe nimeni, dar asta e altă poveste. 
Cred că deși știm că arătăm nașpa, e al naibii de greu să te trezești într-o zi și să spui: De azi nu mai accept să fiu așa!... și mai mult decât atât să și faci ceva ca să schimbi asta. Că de spus, hohooo, de câte ori am spus-o. 
M-am gândit de atâtea ori că de luni nu mai mănânc ciocolată niciodată, că de luna viitoare merg la sală sau că anul nou ce urmează voi reuși. De atâtea și atâtea ori m-am gândit la asta, ba chiar printre unele postări am și scris câteva rânduri. Dar nu a funcționat. Nu a funcționat nimic din toate planurile astea. Spuneam mereu, nu îmi fac abonament la sală că trebuie să plec 3 zile nu știu unde sau ce rost are să nu mănânc azi pătrățica asta de ciocolată când oricum o voi mânca mâine. Atât de greșit. Totul e atât de greșit.
Am avut probleme de când mă știu cu treaba asta și nu neapărat pentru că aș fi mâncat exagerat de mult, ci pentru simplul fapt că mâncam ce și când nu trebuie. Iar metabolismul s-a învățat fix cum nu trebuia... E foarte greu să faci o schimbare. Faptul că am început să schimb asta, a fost cel mai greu lucru din viața mea.
M-am trezit într-o zi de duminică și am vorbit clar și răspicat cu mine și cu toate părțile din mine că azi va fi ultima zi. De a doua zi am început schimbarea. Am știut de atunci că va fi un drum al naibii de greu și este în continuare. Este al naibii de greu să îți schimbi total obiceiurile alimentare. E ca și cum ți-ai propune dintr-o dată să îți schimbi tot caracterul. Am știut că nu pot să fac asta, eu nu sunt o persoană cu o voință de fier, cred că e printre cele mai mari goluri ale mele acest capitol. Dar, încetul cu încetul treaba a început să funcționeze. Nu pot să spun că de atunci nu am mai pus gura pe pâine, pizza, paste, cola, înghețată sau ciocolată. Dar nu acesta este scopul! A trebuit doar să știu când să o fac și în ce măsură. 
Acea zi de luni în care am început totul a fost 10 iunie. Eram cică în pregătirea pentru bac, când toate resursele și energiile trebuiau transmise către creier pentru acumularea informațiilor. Dar nu mi-a păsat. Am încceput totul cu... hai să vedem ce o să iasă. Eram aproape sigură că în câteva zile voi renunța. Eram aproape sigură că nu am cum să reușesc.
Au trecut de atunci două luni și vreo 2 săptămâni. Nu am slăbit foarte mult, dar sunt pe drumul cel bun. Sunt pe cel mai bun drum pe care am fost până acum. Nu mi-am pus niciodată un target imposibil de atins sau prea mare. De fapt mi-am pus un singur target ce e valabil până în septembrie inclusiv, deci mai am o lună și jumătate și sunt destul de aproape să îl ating. Deci sunt bine. Tot acest timp nu a însemnat nimic, nu am trăit nimic diferit, doar m-am luptat cu mine. 
Nu mă cred în stare să ajung la numărul de kilograme perfect și nici nu îmi doresc neapărat asta, atâta timp cât voi fi într-un punct în care voi fi de acord cu mine. Sunt mulțumită de mine, eram și înainte pentru că eu nu judec oamenii după numărul de kilograme și nici pe mine nu mă judec după asta, dar societatea asta în care trăim mi-a dat de atâtea ori peste nas încât știu sigur că nu sunt în acel spațiu în care spui că un om e ok. Și eu vreau să fiu ok. Voi ajunge și acolo.
Ani la rând am știut și îmi spuneam foarte des că îmi lipsește cu desăvârșire voința. Repet, e cel mai mare gol al meu. Am știut toți acești ani că aproape nimic nu mă poate motiva în acest sens pentru că nu am voința unui proiect pe termen lung. Pe viață. 
Nu știu dacă se vede asta prin postări, dar sunt foarte mândră de mine în legătură cu calitățile și defectele mele, cu caracterul și modul meu de a gândi. Sincer? Nu aș schimba nimic în legătură cu asta. Singurul lucru pe care mi-l doream să îl schimb era aspectul fizic. Nu sunt sigură de reușită, nu am fost niciodată. Dar sper. Sper că într-o zi nu îmi voi dori să mai schimb nimic. 
Înainte credeam că nu merită să te chinui 2 luni să pierzi 7-8 kilograme, mi se părea prea mult chin pentru atât de puțin. Dar nu e deloc un chin, e doar o schimbare, e doar o altă cale. 
Atât pentru acum. Poate voi reveni într-o zi cu o poză de... înainte și după. 
Culeg voință din vise și povești neîmplinite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :