luni, 19 august 2013

Monolog.

Trăiesc acele zile o luptă cu mine însămi. Nici nu am mai scris pe blog. Nu știu dacă e o luptă între conștiinta și mintea mea, între sufletul meu si mintea mea, între mine și toate celelalte părți din mine, sau dacă e o luptă între fiecare dintre aceste lucruri. Habar nu am. 
Sunt la țară de 4 zile și mai am de stat vreo 2-3 săptămâni... trăiesc o plictiseală imensă, sunt atâtea zile în care nu am nimic de făcut, atâtea zile pline de nimic. 


Ce înseamnă oare când te înțelegi foarte bine cu cineva? 
Stai. De ce fiecare lucru din viața asta trebuie să însemne ceva?! De ce nu putem, de ce nu pot lăsa lucrurile așa cum sunt fără să mă întreb de ce se întâmplă fiecare virgulă din viața mea?
O să mă opresc din a mai scrie pentru că cu fiecare cuvânt scris, mintea mă întreabă și mai mult, e și mai curioasă. O să mă opresc din scris ca să nu îi mai răspund la toate aceste întrebări pe care nu vreau să mi le pun. Nu mă deranjează să îmi fie puse, ba mi le-am pus de atâtea și atâtea ori, și am și răspuns la ele tot de atâtea și atâtea ori. Dar acum, pentru prima oară, vreau să nu scriu despre asta, vreau să nu răspund la aceste întrebări, vreau să las totul așa cum e și să decurgă după bunul plac al altora, nu al meu. Dacă va decurge după cum vreau eu, va fi probabil prost. :)) Da, chiar glumesc acum, pentru că până și eu știu că nu e așa... Dar n-am glumit când am spus că de data asta nu vreau să te ascult, dragă minte, nu vreau să îți răspund la niciuna din întrebările tale despre ce simt, despre ce sper, despre ce vreau să se întâmple. Uite, poate că de data asta nu mai vreau nimic, poate că de data asta nu mă interesează ce se întâmpla! 
Ai înțeles? Sper că da! Pentru că nu vreau să te mai aud în continuare. Și să nu încerci să mă interoghezi când voi vrea să dorm profitând de faptul că e liniște!

Hai pa, cum s-ar spune! :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :