vineri, 20 septembrie 2013

Mulţumire.


Am ajuns într-un timp foarte scurt să fiu foarte mândră de toate reuşitele mele... Dacă prin aprilie mă gândeam cu groază că nu ştiu la ce facultate să merg, mai speram şi la note bune la bac, deşi nu prea învăţam nimic şi pe deasupra încercam să iau şi permisul de conducere... Iată că am ajuns acum în septembrie să îmi dau seama că mi-au ieşit toate, exact cum trebuia şi poate exact când trebuia... 
Am început să mă regăsesc pe mine... în mine. Mă pierdusem, ştiam asta, dar mi-era greu să îmi imaginez că aş putea reuşi să mă regăsesc... Am reuşit. Nu ştiu cum am făcut-o, nu ştiu dacă o voi putea face până la capăt, dar ce contează aceste planuri? Ce contează dacă voi reuşi să merg până la capăt? Şi până la urmă care e capătul? Capătul e cel pe care ni-l impunem noi? Capătul e cel care ne este predestinat dinainte (şi oare există aşa ceva?)? 
Atâtea întrebări la care nu vreau şi nu mă interesează răspunsul...
Wow, ce am ajuns să zic... am ajuns să spun că nu mă interesează... incredibil!
Da, nu mă interesează să ştiu cum, când şi dacă voi reuşi. Cel mai important în acest moment e că am reuşit în acest an cât n-am reuşit în toţi anii trecuţi la un loc... Cel mai important în acest moment e că sunt mulţumită de mine şi fericită. 

Planurile şi visele vor exista la nesfârşit. Reuşitele şi nereuşitele vor merge mână în mână la nesfârşit. Dar cred că cel mai important e să te bucuri de reuşite şi să treci cât mai repede peste nereuşite. Şi e atât de bine când reuşitele sunt mai multe... !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :