joi, 31 octombrie 2013

Inevitabil.

Uneori avem nevoie să ni se dea în cap cu ceva. Viaţa noastră tinde uneori să ajungă la un nivel prea visător, prea ireal sau prea... în nori. :) Eh, în astfel de momente avem nevoie de întâmplări care să ne aducă cu picioarele pe pământ, care să ne facă să preţuim din nou tot ce avem, care să ne facă să fim mulţumiţi de tot ce avem. 
Moartea. Nu cunosc acest sentiment. Nu am avut momentan niciun deces în familia apropiată, care să mă marcheze definitiv. Nu ştiu cum e să trăieşti ştiind că nu vei mai vedea niciodată ACEA persoană, că nu vei mai putea vorbi niciodată cu ACEA persoană... habar n-am, dar bănuiesc că nu e tocmai plăcut. Fiecare despărţire se termină, măcar la nivelul gândului, cu ,,ne vedem data viitoare" sau ,,sper să ne mai vedem" dar nu, aceste despărţiri nu se pot termina cu astfel de gânduri. Aceste despărţiri sunt definitive, iar aceste gânduri cred că dor cel mai mult în acele momente. 
Şi se poate întâmpla atât de repede... într-o clipă, o clipă ce poate însemna un an sau 7 zile, oricât ar fi, tot repede e când e vorba despre dispariţia ACELEI persoane.
Nu e ca şi cum îmi doresc să cunosc aceste sentimente de pierderi prea repede, dar sper ca în acele momente să îmi aduc aminte de gândurile mele de fiecare dată când aflam despre dispariţia unei persoane dragi pentru altcineva, acele gânduri ce nu au fost puse niciodată în cuvinte. Ce rost îşi mai au cuvintele atunci? Ce rost mai au explicaţiile, încurajările, speranţele... Niciun rost. În acele momente nu se mai poate schimba nimic. Aşa credem toţi. Deşi sunt sigură că e extraordinar de greu să poţi fi altfel în acele momente, cred că e mult mai bine să schimbi un pic perspectiva din care priveşti problema şi să fii cât de cât ok cu cele întâmplate. 
Momentele grele din viaţă există pentru a ne aduce cu picioarele pe pâmănt, pentru a ne face să realizăm ce e tocmai important în viaţă, pentru a ne face să preţuim fiecare lucru mărunt şi aparent neînsemnat din jurul nostru.

marți, 29 octombrie 2013

Degeaba.

Sunt curioasă.
Sunt tare curioasă cine şi când va avea curajul să mă cunoască mai mult decât mă cunosc oamenii în general. Sunt tare curioasă să văd cine va fi acea persoană care va şti să vorbească mai mult decât mine, cu mine. Sunt curioasă ce se va întâmpla atunci, ce se va întâmpla după.
Sunt curioasă ce va găsi acea persoană în spatele acestui trup şi sunt curioasă în ce fel va interpreta şi vedea tot ce se află dincolo.
Aştept să existe o persoană căreia să nu îi fie teamă să vorbească, să nu îi fie teamă să spună ce crede, ce simte, ce gândeşte...
Nu ştiu dacă există aşa ceva, dar eu tot sper şi sunt tare curioasă să îl cunosc... :)

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Ciudăţenie.

Sunt incredibilă. Am fost plecată de acasă vreo 10 ore astăzi, iar acum, spre seară, mă simt plictisită şi... singură!!! Nu înţeleg de ce. :)) Sunt ciudată rău de tot la capitolul ăsta. Am cunoscut azi vreo 30 de persoane noi, am lucrat în echipă cu 4 persoane total necunoscute, am muncit psihic întreaga zi, am avut activitate intelectuală, fizică şi de orice tip, am râs, m-am enervat, iar în final ne-a ieşit. Iar după atâtea treburi, eu ajung să mă plictisesc. O doamne, pe cuvânt că nu mă mai înţeleg la acest capitol. Ce mai vroiam? Să stau şi toată noaptea pe afară după ce am fost plecată toată ziua?
Dar oare de ce nu mă culc? De ce nu închid totul şi mă duc să dorm şi să mă relaxez? Nuuu, eu trebuie să stau trează ca să mai găsesc gânduri negândite şi ipoteze ireale. 
Of of of, oare o să se schimbe asta vreodată la mine? :)) Grele şanse.

miercuri, 23 octombrie 2013

O zi. O seară...


Întârziasem dar totodată ajunsesem la timp. Sună ciudat, dar există o explicaţie pe care nu o să o dau acum deoarece nu are nicio legătură cu textul.
Am intrat în restaurant cu inima deschisă, cu tot sufletul deschis şi abia aşteptam să mi se umple de muzică, abia aşteptam să aud primele acorduri şi primele versuri... Am intrat şi am rămas pe tot parcusul serii eu, eu fără nicio mască, fără nicio reţinere şi fără niciun gând negativ. Am cunoscut oameni noi şi ştiam că o să-i cunosc dar asta nu m-a făcut să fiu deloc altfel. De fapt, cam la asta s-a rezumat ultima perioadă din viaţa mea, cunosc oameni noi şi încerc să fiu cât mai aproape de eu cea reală, chiar dacă ştiu că restul nu fac asta, chiar dacă ştiu că toţi sunt altfel când sunt ei înşişi, îmi asum această responsabilitate. Şi chiar nu mă interesează dacă o să rămân a nimănui, atâta timp cât nu mă pierd eu pe mine, nu are nicio importanţă.
M-am aşezat la masă şi ce a urmat a fost ceva memorabil. O seară liniştită, cu muzică bună şi un ceva ce ajunge până acolo, în fundul cel mai ascuns al sufletului.
După eveniment, nici cetatea nu m-a dezamăgit. Ne-a oferit o privelişte minunată şi câteva minute de ascultat Vama în maşină. 
Iar asta este o poveste reală ce face parte din una dintre acele zile frumoase din viaţa mea. 
Şi am fost fericită şi înainte să intru în restaurant. Tocmai scrisesem pe facebook: ,,M-am surprins mergând pe stradă cu ochii în gol și zâmbetul pe buze, iar asta... asta numesc eu clipe de fericire. " 
Deci cred că e de bine. Totul decurge bine. Muzica face asta. 

luni, 21 octombrie 2013

Aiureli...

Un lucru e clar! Oamenii la care ai ţinut o secundă, o lună sau cinci ani din viaţa ta, nu îi vei uita niciodată.
Am recitit câteva postări din urmă şi ţin atât de mult la ele şi la acele cuvinte. Mi-am scos bucăţi din suflet şi le-am transpus în cuvinte tastate la ore târzii din noapte sau în momente în care ar fi trebuit să fac altceva. Fac parte din mine, toate aceste cuvinte. Şi chiar dacă cam tot blogul meu e plin de un singur lucru, poate că numai despre asta pot eu să scriu, habar n-am.
În tot acest timp, de când scriu pe blog, s-au schimbat multe lucruri, în viaţa mea, în caracterul meu... Dar nu asta contează, important e că sunt mulţumită.
Recitesc postări şi îmi amintesc de acei oameni importanţi pe care, oricum, nu îi uităm niciodată, poate cel mult nu ne mai gândim zilnic, ci doar din când în când. Am mai scris despre asta dar nu contează că mă repet, până la urmă aş putea scrie acelaşi lucru în fiecare zi. :))
Mi-aş dori ca într-o zi să am posibilitatea să stau de vorbă cu toţi oamenii care au fost importanţi în viaţa mea, cu toţi acei oameni datorită cărora m-am schimbat, datorită cărora am învăţat anumite lucruri foarte importante, oameni care nici măcar nu ştiu ce importanţă au avut pentru mine.
Încă mai sunt multe de schimbat şi multe de menţinut.
Vor reuşi toate, nici nu se poate altfel. :)

luni, 14 octombrie 2013

Va urma.

Sunt zile în care eşti fericit şi nu ştii de ce. Sunt zile în care eşti trist şi... nu ştii de ce. 
Sau poate că în ambele situaţii ştii de ce dar nu vrei, nu poţi, nu-ţi face plăcere să recunoşti.
Am o tema (prima) la facultate pe care abia aştept să o fac şi să o şi public aici şi sper să iasă ceva frumos dar nu am încă nicio idee cum sa fac asta... :))
Am participat în weekend ca organizator al competiţiei ,,Dezbatem România" (un fel de Braşovul Dezbate la nivel naţional) şi a fost o experienţă foarte faină. Am cunoscut mulţi oameni noi şi am învăţat multe lucruri, cum ar fi să scriu chitanţe :)) 
Eh, în mare pot spune că am ceva planuri în viitorul apropiat aşa că nu prea mă mai plictisesc, ceea ce mă face să fiu un pic fericită. 
Altceva nu ştiu ce să mai spun. :) 

joi, 10 octombrie 2013

Alegeri.

M-am săturat de oameni şi anturaje care îmi fac zilele să fie mai proaste şi mai urâte. M-am săturat de ei şi de data asta nu o să îi mai suport. Îmi pare rău că nu sunt diplomată şi poate unul altul se mai supără, dar cred că fericirea personală trebuie să fie mai sus decât fericirea celorlalţi. Şi nu, nu sunt egoistă, e vorba doar de respectul de sine şi de respectul pe care şi-l câştigă ceilalţi în faţa ta. 
Am învăţat să nu mai accept lucruri care nu îmi convin. De ce aş face-o? De ce aş face ceva ce nu vreau să fac, atâta timp cât am posibilitatea de a alege. 
Sincer nu mă interesează părerea persoanelor care nu contează în viaţa mea, le dau voie să creadă orice şi să judece orice, e problema lor. Problema mea e fericirea, iar în jurul anumitor persoane nu o poţi găsi. 
Aproape fiecare lucru începe de la ,,de mâine o să fac...", nu! eu am început de azi să fac! Nu mă interesează cine vede acest post şi cine nu, cine îşi dă seama şi cine nu, chiar nu mă interesează. Şi chiar de va fi să trăiesc singură într-o peşteră, SINCER, e mai bine! Dar poate nu voi ajunge totuşi până în acel punct.
Pentru fericire avem nevoie de oameni. Avem nevoie de oameni în jurul cărora să putem fi noi înşine iar acei oameni să ne accepte aşa cum suntem, să încerce să ne cunoască şi nu ştiu, pur şi simplu, să existe acea compatibilitate. Doi oameni care nu au aceleaşi principii şi interese nu prea pot fi compatibili şi cel mai probabil nu se vor înţelege unul pe altul. Nu spune nimeni că, doar uitându-te la o persoană, poţi şti cu exactitate că vă veţi înţelege, dar totodată nu spune nimeni că dacă ai început să vorbeşti cu o persoană eşti obligat să rămâi şi să vorbeşti veşnic cu acea persoană. 
Şi închei cu o vorbă înţeleaptă ce nu-mi aparţine... Familia nu o poţi alege, dar prietenii da!
Aşa că daţi-mi voie să îmi aleg persoanele în jurul cărora îmi face plăcere să stau, ce naiba! 

luni, 7 octombrie 2013

Facultate.



N-am mai scris şi nici nu am ce scrie acum, dar nu mă pot abţine. Simt că dacă nu scriu o perioadă, acea perioadă moare din amintirile mele, deşi nu e chiar aşa.
Am început facultatea. Nu mă gândeam că o să îmi placă atât de mult. Îmi place de mor facultatea asta :))) Poate că e abia începutul şi poate că încă nu i-am observat şi părţile mai proste dar sincer, în momentul ăsta, nu cred că ar fi fost o facultate care să îmi placă mai mult decât asta! Merg de plăcere la cursuri, ascult cu plăcere ce mi se spune... momentan. Dacă voi scrie acest lucru şi peste o lună atunci înseamnă că e chiar adevărat. :))
Îmi place. Chiar îmi place. 
Îmi place acest stadiu al vieţii mele deşi se poate să fie şi mai bun, mai frumos dar totodată lucrurile ar putea sta şi mai rău...