duminică, 17 noiembrie 2013

Din adâncuri...

Eşti singura persoană care mă face să simt un pic de ură, sau de fapt nu ştiu dacă se poate numi aşa, nu ştiu exact ce reprezintă pentru că sunt incluse foarte multe alte sentimente. Îmi omori orice aşteptări, le iei şi le toci mărunt apoi mi le arunci în faţă. Eşti persoana care ar trebui să mă ajute cel mai mult, să mă susţină cel mai mult şi din toate punctele de vedere. Iar tu... tu nu eşti nicăieri şi nu faci nimic din ce ar trebui... 
Eşti singura persoană care m-a făcut vreodată să scriu despre sentimente negative din adâncul sufletului meu. Eşti singura persoană care mă face să am sentimente negative.
Mă dezamăgeşti în fiecare zi. Eşti singura persoană la care, când mă gândesc, primul lucru care îmi vine în minte e ceva negativ. 
Eşti persoana care ar trebui să îmi deschidă drumuri, să mă ia de mână şi să mă conducă pe cele mai bune, frumoase şi uşoare drumuri, dar nu faci asta! Eşti persoana care ar trebui să îmi povestească fiecare părticică din viaţa, persoana care ar trebui să îmi dea un exemplu din orice lucru minor. Dar nu faci asta! Eşti persoana căreia ar trebui să îi mulţumesc în orice moment al vieţii, dar nu mă faci niciodată să vreau să fac asta...
E perioada din viaţa mea în care mă dezvolt cel mai mult, din toate punctele de vedere. E perioada în care îmi conturez uşor, uşor aripile ce mă vor ajuta să ajung unde îmi doresc. E perioada în care ŞTIU că nu mai am timp de pierdut. Perioada în care ŞTIU că fiecare zi TREBUIE să fie importantă şi TREBUIE să se termine cu cât mai multe lucruri făcute. Iar tu... tu nu ştii nimic din toate astea. Tu... nici măcar nu-ţi cer să mă ajuţi prea mult, nici măcar nu-ţi cer sacrificii măreţe (cum alţii le fac fără să li se ceară, ci pentru că aşa trebuie), nici măcar nu-ţi cer ceva ce nu îmi poţi da! Îţi cer doar să mă laşi să-mi văd de drumul meu. Dacă poţi şi vrei să mă ajuţi cu ceva, fă asta, dacă nu, lasă-mă să fac tot ce pot. Lasă-mă să merg înainte şi să-mi fac fiecare zi cât mai importantă. Lasă-mă! Atât îţi cer... Şi nici măcar asta nu-mi poţi oferi. De o lună de zile stagnez din dezvoltarea mea şi nici măcar nu ştiu pentru ce fac asta... Pentru dezvoltarea ta? Pentru fericirea ta? Pentru ce? Nu crezi oare că a venit rândul meu (de mult) să mă dezvolt?
Şi nici măcar nu ştiu de ce scriu toate astea aici, pentru că TU nu le vei citi niciodată. Pentru că TU nu eşti deloc ce îmi doresc eu. Pentru că TU nu ştii să fii ceea ce eşti. Şi asta nu ar fi ceva grav, atâţia oameni au meserii pe care habar n-au cum să le practice, dar o mamă nu cred că se poate juca cu această meserie. Eşti o MAMĂ, dar nu meriţi această meserie, cel puţin nu în acest moment.
Şi când te vei întoarce voi avea o mică pretenţie să primesc măcar nişte explicaţii, dar ştiu deja că nu le voi primi... Poate pentru că mamele nu trebuie să dea explicaţii... Deseori mă întreb care e mai MAMĂ dintre noi două... Deseori...

luni, 11 noiembrie 2013

momente.

Îmi e dor să scriu în fiecare zi în care nu o fac. 
Şi trec zile întregi fără să o fac...
Şi mi-e dor zile întregi să scriu... şi nu am timp, nu am cuvinte şi, uneori, aparent, nu mai am nici gânduri...
Trăiesc o perioadă în care fericirea şi grijile sunt la un nivel foarte ridicat, împreună, în acelaşi timp. Există multe lucruri care mă fac să fiu stresată şi multe alte lucruri mă fac să fiu fericită. N-am mai trăit astfel de momente. Încerc să le las să trăiască, să le suport, să le înţeleg... şi o fac pe zi ce trece mai bine, aşteptând să se termine partea cu grijile şi să rămână doar fericirea.
Dar oare va rămâne vreodată doar fericirea?

miercuri, 6 noiembrie 2013

??

Nu ştiu pe ce lume am fost sau sunt dar abia acum mi-am dat seama că suntem în NOIEMBRIE. 
Când naiba a trecut tot acest timp? Când au trecut toate aceste luni, tot acest an? Când s-a dus?
Mâine poimâine mă apuc să scriu că acesta a fost cel mai fain an din viaţa mea, dar aştept să treacă de tot pentru că sunt sigură că aceste ultime (aproape) 2 luni vor contribui în foarte mare parte pentru a declara acest an cel mai tare. 
E incredibil cât de repede a trecut...
 E incredibil. 
Mă duc să dorm, poate mă trezesc şi e măcar septembrie...

luni, 4 noiembrie 2013

Scuze.

Scuze, dar încep să nu mai suport scuzele. 



Ne-am obişnuit atât de mult să spunem ,,îmi cer scuze" încât aceste cuvinte nu prea mai au sensul lor efectiv. Se crede că e de bun simţ când greşeşti cu ceva să spui ,,scuze", când întârzii undeva să spui ,,scuze",  când te porţi ca un rahat să spui ,,scuze"... E de mult mai mult bun simţ să nu îţi faci un obicei din a te purta ca un rahat, a întârzia sau a greşi. Evident că aceste lucruri sunt inevitabile şi toţi oamenii trebuie, la un moment dat, să îşi ceară scuze. 
Eu am însă o problemă cu abuzul de aceste cuvinte. Eu nu le mai cred. Şi-au cerut şi îşi cer zilnic oamenii scuze de la mine, am ajuns imună la aceste cuvinte... Nu îmi place să le aud decât când ştiu că omul ăla chiar nu a vrut să facă ce a făcut şi chiar îi pare rău, dar în astfel de cazuri persoana care trebuie să îşi ceară scuze nu o face. De ce oare e mai uşor să spui ,,scuze" când calci pe cineva din greşeală, dar e atât de greu să spui asta când te-ai purtat ca un rahat cu o seară înainte?! 
Nu înţeleg oamenii la acest capitol. Eu una îmi cer foarte rar scuze (cred) şi chiar o fac doar când e nevoie absolută... pentru că aceste cuvinte chiar ar trebui să însemne ceva mai profund decât... doar nişte cuvinte. 
... şi nu-mi plac oamenii care abuzează de cuvintele astea. Nu-mi plac deloc. 

duminică, 3 noiembrie 2013

Fericire.

Anul trecut pe vremea asta aşteptam cu o obsedantă nerăbdare iarna. Aşteptam asta pentru că e anotimpul meu, e anotimpul în care mă regăsesc cel mai mult. Aşteptam iarna pentru că viaţa mea nu conţinea nimic interesant şi speram ca o dată cu iarna să se mai schimbe anumite lucruri.
Acum totul e schimbat. Totul e atât de schimbat. EU sunt atât de schimbată, şi totuşi aceeaşi întotdeauna...
Acum nu mai aştept iarna într-un mod obsedant pentru că viaţa mea din prezent e atât de plină şi de frumoasă încât nu prea îmi lasă timp să mă mai gândesc la cât de mult îmi place iarna. Acum trăiesc cu adevărat clipa, fac acest lucru după ce m-am chinuit ani de zile să ajung să pot face asta!
Mi-e dor de iarnă şi chiar mă voi bucura de ea ca întotdeauna, dar ideea este că e foarte important şi timpul care mai este până atunci, iar înainte, acest timp nu exista pentru mine.
Simt o fericire undeva adânc ascunsă în legătură cu faptul că în ultimul timp am luat cele mai bune alegeri în nişte momente foarte, dar foarte importante în viaţă. Asta ar însemna că mi-am ales cea mai potrivită facultate şi chiar consider că nu ar fi existat o facultate care să fie mai aproape de mine decât asta. Nu vreau să spun asta acum, pentru că probabil mai am nevoie de timp ca să îmi dau seama dacă chiar am dreptate, dar cred că o altă foarte importantă alegere pentru viaţa mea a fost alegerea de a intra în BEST, unde sunt sigură că voi învăţa foaaarte multe lucruri şi totodată împreună cu cei din BEST voi avea probabil cele mai frumoase amintiri.
Toate aceste lucruri alese foarte bine mă fac să fiu fericită!
Anul trecut pe vremea asta nu aş fi sperat să ajung într-un punct atât de frumos... şi când mă gândesc că încă nu s-a întâmplat nimic extrordinar... Multe lucruri frumoase vor urma!
... şi cred că-mi doresc să nu se termine niciodată facultatea. :)