luni, 20 ianuarie 2014

Piedici.

De data asta o melodie este cea care mă inspiră să scriu.
O melodie şi multe gânduri pe care le aveam în minte, gata gata să iasă la lumină şi să fie scrise, dar parcă niciodată nu erau puse atât de bine ca şi acum.

Astăzi scriu despre piedici. Despre piedicile ce apar când TU vrei să faci, în sfârşit, ceva.
Când am început să fac CEVA, nu credeam că vor exista piedici atât de mari încât să mă poată opri, încât să mă facă să... mai aştept, să mai stau, să mai rabd şi, din nou, să mai aştept. Dar iată că viaţa asta, fix atunci când nu te aştepţi, te mai învaţă încă ceva.
Am început facultatea cu dreptul în adevăratul sens al cuvântului şi aveam planuri mari de viitor. Dar...

//iată că acum am primit un telefon şi trebuie să plec, asta este un exemplu de o mică piedică în a scrie pe blog. Voi reveni şi continua această postare.

Am început facultatea cu dreptul în adevăratul sens al cuvântului şi aveam planuri mari de viitor. Am încercat să-mi creez o lumea doar a mea, în care totul să fie cum vreau eu. O lume care să conţină doar oamenii pe care mi-i doresc eu. O lume care să fie perfectă pentru mine şi o lume în care să fac doar ce îmi doresc.
Am încercat şi am reuşit să creez această lume, dar apoi, cel mai greu lucru a devenit încercarea de a nu intersecta lumea mea cu lumile altor oameni, cu lumea familiei mele. 
Asta nu am reuşit nici până azi. Din octombrie şi până acum am simţit foarte, dar foarte multe piedici. Parcă niciodată nu au fost atâtea, dar totodată, parcă niciodată nu mi-am propus atât de aprig să reuşesc. Am avut multe zile în care simţeam că o să cedez, că o să îmi iau laptopul într-o mână, câinii în cealaltă şi o să plec unde văd cu ochii. Simţeam că viaţa mea nu poate continua aşa. Dar am reuşit, am avut răbdare, am avut o răbdare infinita ce încă nu mi-a fost recunoscută şi apreciată, am avut o răbdare de nedescris şi am tratat problema (gravă) cu o calmitate maximă. 
Nu am reuşit să nu-mi intersectez lumea cu alte lumi, dar am reuşit să trec cu bine de intersecţie şi totodată să nu-mi pierd drumul, idealurile şi visele. 
Am sperat atunci că totul va fi bine, dar nu a fost. Văd piedici peste tot, văd lucruri care nu ar trebui să se întâmple, că se întâmplă şi mă împiedică să îmi văd constant de ţelul meu. 
Dar nu mă mai opreşte nimic. Nici o piedică nu v-a reuşi să mă oprească definitiv din drumul meu. Sau cel puţin aşa sper...

Cred în lumea mea, unde mai pot visa şi unde mai pot zbura. Sunt sute de mii de culori şi de lumi printre care şi lumea mea! 



Şi chiar cred în lumea pe care am reuşit să o creez. Cred în ea şi încerc să o păstrez cât mai intactă şi mai... a mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :