joi, 13 februarie 2014

O clipă.

! Avertisment !
"Acest text este menit să te pună pe gânduri, nu să îţi dea o soluţie."
Viviana Cancel

O clipă. E nevoie doar de o clipă care să te facă să speri din nou, să visezi din nou...să iubeşti din nou? 
O clipă ce îţi poate rămâne în minte pentru totdeauna sau poate... (sper) că nu.
O singură clipă şi un singur moment, un singur gest este de ajuns pentru a aprinde... ceva!
Iar ceva-ul rămâne aprins până când...până când se stinge de singurătate sau îi este contruit un loc special în suflet unde poate supravieţui, unde poate rezista un timp îndelungat.
O clipă e de ajuns.
Un moment este de ajuns.
Dar când sunt mai multe astfel de momente... ce se întâmplă? Ce se schimbă?
Cum ar fi normal să reacţioneze sufletul? Dar mintea... Mintea ce trebuie să facă? Care este mai puternică în acest moment? 
Cum îţi poţi controla oare toate gândurile încât să nu se mai ducă în aceeaşi direcţie, la acele clipe, la acele momente?
Oare e posibil aşa ceva?
Am încercat de-atâtea ori. Voi încerca şi acum, ce aş putea face altceva?
Vom vedea cât şi până când va funcţiona.

Iubesc aceste momente... dar totodată sunt atât de inutile dacă nu au o continuitate, de fapt o continuare... Ceva-ul se stinge şi, cel mult, rămân amintirile momentelor... şi, cel mai probabil, încă o cutiuţă închisă în suflet! 
Şi astfel de momente sunt dese. Şi-atâtea ceva-uri aprinse ce se sting de singurătate... şi-atâtea cutiuţe închise în suflet... şi-atâta spaţiu ocupat în minte şi-n... suflet.

Şi mă-ntreb dacă ar şti, ce ar face? Ce ar face dacă ar şti că ceva-ul s-a aprins? Ce ar face dacă ar şti că EL a aprins un ceva, undeva, într-un suflet de om mic? 
Va face oare ceva? 
Probabil că nu.
Ce rost ar mai avea? Ce rost ar mai avea folosirea atâtor cuvinte şi punerea pe masă a atâtor (posibile) sentimente dacă rezultatul va fi doar... ERROR...
Toate calculele dau cu virgulă, toate gândurile deraiază şi se accidentează unele pe altele ajungând într-un ambuteiaj imens.
Ce rost mai are transmiterea acestor informaţii? Ar schimba ceva?

Feeling MEH. 

Postare scrisă pe bucăţi, într-o seară de karaoke, cu gândurile departe.

duminică, 2 februarie 2014

J.E.

Acest text nu este scris de mine, dar l-am găsit şi îmi place foarte mult.

"Pe masura ce te cunosti mai bine pe tine insuti, ai tot mai putina nevoie de oameni in jur. Inveti ca important nu e sa ai multe persoane langa tine, ci ca acelea care iti sunt alaturi sa faca o diferenta in viata ta. Nu mai ai nevoie de altii sa completeze ceea ce credeai ca iti lipseste tie, pentru ca realizezi acum ca esti perfect cu toate defectele tale. Pentru ca ajungi sa te iubesti cu bune si cu rele, in momentele in care stralucesti, dar si cand esti adancit in temeri, in zilele in care te simti mandru de tine, dar si in clipele cand ajungi sa faci cunostinta cu propriii demoni. Da, pe masura ce te regasesti pe tine insuti, incepi sa pierzi oameni. O sa ii pierzi pe aceia care iubeau la tine lucruri care le gadilau lor orgoliul, pe egoistii care ofera iubire doar in masura in care vor primi inapoi cel putin la fel de mult, in definitiv pe cei care nu te-au cunoscut niciodata cu adevarat. Dar o sa ramana acolo cei carora le pasa,cei care te iubesc dincolo de imaginea pe care o afisezi in lume, pe cei care se vor bucura sa te vada cum renasti si au simtit sublimul din tine cand nici macar tu nu stiai cat de frumos poti sa devii. Descoperirea de sine e precum o sita a sortii, care ii da la o parte pe cei care nu iti pot fi alaturi in drumul tau spre tine, dar iti arata totodata pe cine merita sa pastrezi alaturi."

Sursa: Jurnalul Evei https://www.facebook.com/photo.php?fbid=429972530468535&set=a.230143777118079.8490020.229775980488192&type=1&permPage=1


sâmbătă, 1 februarie 2014

Consum.

Sunt anumite locuri sau străzi pe care, odată ce le găseşti, vrei să le mai consumi doar cu anumite persoane. Îţi alegi omul cu care să consumi strada x şi poate prietena cu care să revezi strada z. Nu vrei să-ţi creezi amintiri urâte pe străzi frumoase.
Sunt locuri în care nu am fost niciodată, dar am auzit că sunt geniale. De ce n-am fost? Habar n-am. Poate că nu am găsit încă o persoană cu care să îmi creez amintirea acelui loc.
Poate că sunt filme despre care ai auzit mii şi mii de păreri bune, dar pur şi simplu n-ai avut instinctul să dai un google search şi să-l vezi... sau n-ai avut oamenii care trebuie în jur.
Dar oare va exista vreo persoană cu care să vrei să vezi toate filmele, să asculţi toate trupele şi cu care să consumi fiecare colţ de oraş, fiecare local, fiecare ciocolată caldă? Oare va fi vreo persoană cu care să vrei să ai toate amintirile?

Ps. Vreau să mă mut din apartamentul ăsta. N-are legătură (cred) cu textul, dar vreau să mă mut, vreau vreau vreau! Simt că am consumat fiecare perete alb, fiecare geam, fiecare oglindă, fiecare colţ de parchet şi fiecare spaţiu din dulap. Am consumat această locuinţă, am nevoie de alta! Şi dacă aş reuşi să mă mut, singurul lucru de care mi-ar fi dor, ar fi apusurile de soare şi luna plină care-mi apărea la geam dupa 3-4 dimineaţa.

Nişte răspunsuri.

Şi uneori ţi-e dor pur şi simplu de nişte oameni pe care abia i-ai cunoscut o dată, mai de mult. Oameni cu care ai vorbit poate 10 minute, sau poate 3 ore.
Mi-e dor de sufletele pe care nu am reuşit să le cunosc în totalitate, dar le simt chiar dacă sunt la sute de kilometri depărtare.
Ce contează distanţa?
Ce contează vârsta?
Ce contează detaliile?
Nu mai contează nimic din toate astea. 
Am terminat de citit o carte de 287 de pagini. Profu' de română ar trebui să fie mândru de mine (chiar fără să ştie despre ce carte e vorba) pentru că am făcut asta în 4 zile în care am fost multe ore plecată de acasă, în care am avut şi un examen naşpa, deci n-am citit constant.
Am terminat cartea şi îmi simt sufletul mai plin, mai plin de poveşti frumoase pe care, cel mai probabil nu le voi trăi niciodată. Poate nici n-au fost trăite de nimeni, doar imaginate. Scriitorii îşi permit să inventeze orice atâta timp cât îşi ţin cititorii cu ochii în carte şi cu sufletul...departe. 
Mi-au zburat şi gândurile în locuri în care n-am fost niciodată şi în poveşti pe care nu le-a trăit nimeni.
Ce mai contează acum?
Îmi pare rău că am terminat cartea, ce o să mai citesc acum? Ce cuvinte îmi vor mai intra în suflet atât de repede? Cine va mai avea grijă de asta?
Nu ştiu care ar fi răspunsurile pe care le-am aflat, dar sunt sigură că undeva, aici în interiorul meu, se conturează acum nişte idei noi, nişte baze sentimentale (? există aşa ceva ?) la care mă voi gândi mult timp de acum încolo. 
Am aşteptat cartea asta atâţia ani... şi probabil că acum a fost momentul cel mai potrivit să o citesc. Poate.