sâmbătă, 1 februarie 2014

Nişte răspunsuri.

Şi uneori ţi-e dor pur şi simplu de nişte oameni pe care abia i-ai cunoscut o dată, mai de mult. Oameni cu care ai vorbit poate 10 minute, sau poate 3 ore.
Mi-e dor de sufletele pe care nu am reuşit să le cunosc în totalitate, dar le simt chiar dacă sunt la sute de kilometri depărtare.
Ce contează distanţa?
Ce contează vârsta?
Ce contează detaliile?
Nu mai contează nimic din toate astea. 
Am terminat de citit o carte de 287 de pagini. Profu' de română ar trebui să fie mândru de mine (chiar fără să ştie despre ce carte e vorba) pentru că am făcut asta în 4 zile în care am fost multe ore plecată de acasă, în care am avut şi un examen naşpa, deci n-am citit constant.
Am terminat cartea şi îmi simt sufletul mai plin, mai plin de poveşti frumoase pe care, cel mai probabil nu le voi trăi niciodată. Poate nici n-au fost trăite de nimeni, doar imaginate. Scriitorii îşi permit să inventeze orice atâta timp cât îşi ţin cititorii cu ochii în carte şi cu sufletul...departe. 
Mi-au zburat şi gândurile în locuri în care n-am fost niciodată şi în poveşti pe care nu le-a trăit nimeni.
Ce mai contează acum?
Îmi pare rău că am terminat cartea, ce o să mai citesc acum? Ce cuvinte îmi vor mai intra în suflet atât de repede? Cine va mai avea grijă de asta?
Nu ştiu care ar fi răspunsurile pe care le-am aflat, dar sunt sigură că undeva, aici în interiorul meu, se conturează acum nişte idei noi, nişte baze sentimentale (? există aşa ceva ?) la care mă voi gândi mult timp de acum încolo. 
Am aşteptat cartea asta atâţia ani... şi probabil că acum a fost momentul cel mai potrivit să o citesc. Poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :