duminică, 30 martie 2014

Fără titlu din nou.

// chiar nu mai ştiu ce titluri să mai pun la postările astea dubioase.

Am sufletul spart. 
M-am chinuit mult să găsesc acest cuvânt care să reprezinte perfect starea. Spart. Da, aşa mi-e sufletul.
Iar eu mă consum zilnic pentru a fi plină de energie şi cât mai bine dispusă. Pentru că aşa îmi place să fiu. Dar nu pot fi aşa acum. De o perioadă lungă de timp nu mai pot fi aşa. Orice fac ajung să mă gândesc la aceleaşi lucruri şi cu fiecare zi care trece fără să găsesc problema şi rezolvarea, sufletu-mi devine din ce în ce mai spart. Iar eu... eu nu ştiu cum să opresc asta. Eu nu ştiu cum să îl repar şi să îl fac fericit din nou. Eu nu ştiu cum să procedez cu el, cum să-l fac să înţeleagă ce vrea mintea mea. 
În fiecare zi mă lupt cu mine să nu arăt lumii ce e dincolo, ce e în gândurile mele. E haos. Cred. Nu ştiu ce e, ştiu doar că nu e ceea ce trebuie. Nu ştiu ce şi cum să fac. Mă simt un purice într-o lume plină de uriaşi care şi-au găsit o fericire stabilă. Degeaba găsim fericirea pentru câteva minute sau ore. O vom vrea din nou şi dacă nu o mai putem avea, atunci e trist. E trist să nu ai o fericire stabilă. Suflet spart în nuştiucâte bucăţi. Oare cum se va lipi la loc? Oare cum se realizează acest proces? 
Mă duc la somn.
Dar stai, nici măcar somnul nu rezolvă asta. Somnul rezolvă doar gălăgia pe care o fac gândurile... Dimineaţă, gândurile poate mai tac, dar sufletul nu îşi găseşte rezolvare în somn... Nici măcar în somn...

2 comentarii:

  1. Nu există "fericire stabilă"! Există doar fulguraţii ale fericirii! Încolo, burgheză automulţumire cu o anume stare socială/financiar-bancară/arivistă...

    RăspundețiȘtergere
  2. De la un varsator la un varsator iti vorbesc, fericirea nu este decat o himera, la fel ca si opusul ei, de altfel. Totul in viata se rezuma la nuante, nu la extreme, cel mai important fiind sa te regasesti pe tine insuti. Restul sunt detalii.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează :