marți, 24 iunie 2014

Doruri.

M-a întrebat cât de mult iubesc marea.
Nu știu, i-am spus.
Și m-am gândit de atâtea ori cum merg să o revăd, cum merg să o ating a nu știu câta oară... M-am gândit de atâtea ori la răsăriturile pe plajă, la zilele însorite și la căldura nisipului. M-am gândit cum merg cu mașina spre mare și cum, apropiindu-mă, văd cerul și marea cum se contopesc la orizont.
Și visez la ziua când voi revedea asta. Visez la ziua când mă voi întoarce în acele locuri și îmi voi regăsi gânduri și trăiri pierdute prin nisipuri, valuri, gălăgie și liniște.
Va veni și acea zi.
Și încep să trăiesc o viață în care nu mai am timp să fac tot ce iubesc, pentru că iubesc prea multe lucruri. Și încep să simt timpul cum se scurge din ce în ce mai repede și stau deseori să mă gândesc dacă voi apuca să fac în viața asta tot ce îmi doresc, ținând cont că de la an la an amân lucruri și evenimente pentru simplul motiv că nu mai am timp să le fac. Și nu știu dacă îmi place treaba asta.
Va veni ziua când voi fi acolo, ziua când voi revedea soarele cum iese din mare, ziua când voi sta pur și simplu și voi asculta marea.

luni, 23 iunie 2014

Sesiune.

Ar trebui să-mi iau capul în mâini și să îl arunc de toți pereții. Și inima la fel. Dar mai ales capul.
E atât de prost și de leneș și de ... uff. Nu mă ascultă deloc. Nu face ce trebuie.
E sesiune și nu înțelege asta.
Iar eu nu înțeleg de ce nu înțelege că sesiunea-i sesiune și punct.
Trag de el să mai scrie ceva, să mai învețe ceva și... nimic.
Îmi iau capul în mâini și-l arunc de toți pereții, de toate formulele, de toate teoremele și demonstrațiile lor, de toate gândurile și de toate visele, de toți norii și de toate stelele. Da, mai ales de stele trebuie să îl arunc. Mai ales.

vineri, 20 iunie 2014

Așa, de noapte bună.

O fotografie spune, de multe ori, mai multe decât ar putea-o spune cuvintele. Iar noi, oamenii, sub această premisă, uităm să mai vorbim, nu-i așa? Ne e mai ușor să ne trimitem poze pe Facebook care să spună în locul nostru: ,,Mă gândesc la tine!" sau ,,Iartă-mă!" sau ,,Mi-e dor de tine!". E mai uşor să îi trimiţi o melodie în loc să-i spui verde în faţă că tu chiar ţii la ea. Sau poate la el.
Ne bazăm pe faptul că ceilalți înțeleg ce vrem noi să spunem, fără ca măcar să spunem ceva sau să facem ceva. Și ne bazăm că ceilalți înțeleg exact ce vrem noi să înțeleagă. Dar nu e așa. Aproape niciodată nu se întâmplă așa. De ce ne e frică? De ce nu abuzăm de atâtea și atâtea cuvinte existente să ne exprimăm așa cum trebuie?
De ce nu mai avem curajul să spunem ce simțim? De ce nu avem curajul să vorbim cu noi înșine și să ne ascultăm gândurile și... sentimentele.
Atâtea melodii, fotografii, texte, fragmente, cărți... toate, dar absolut toate vorbesc despre sentimente. Despre iubire și derivatele (matematica!!!) ei. Dar noi, noi oamenii, mai vorbim despre asta? Mai avem  noi curajul să vorbim despre asta? Să simțim asta?
Habar n-am dar totuși sper că da. Sper că oamenii încă mai au curaj și sper că oamenii nu au uitat să lupte pentru ceea ce își doresc cu adevărat.

luni, 16 iunie 2014

Plouă.

De obicei nu îmi place ploaia în mod special.
Nu îmi place dacă mă prinde în plină stradă, nu îmi place dacă e frig, nu îmi place dacă trebuie să plec pe jos de acasă când plouă... dar azi...
Azi iubesc ploaia. O iubesc și mi-aș dori să nu se termine prea repede. Îmi doresc să plouă toată ziua și toată noaptea, cel puțin.
Mă uit pe geam și văd milioanele de picături cum cad, ascult liniștea și parcă toate gândurile mele încep să devină logice.
Așteptam ploaia asta, o așteptam de câteva zile și nici nu speram să vină atât de repede. Așteptam să vină ploaia ca să o iubesc, să o privesc, să o ascult.
Și tot ce mai rămâne acum de făcut este să nu se termine prea repede... Să nu-mi ia visele, gândurile...

duminică, 1 iunie 2014

Ceva.

Nu-mi plac momentele când trebuie să am discuţii serioase cu inima mea şi să-i spun să înceteze.
Nu nu nu!
Nu-mi plac deloc momentele acestea.
Inima mea o ia razna, pe zi ce trece tot mai mult, iar eu habar nu am ce să-i fac să se potolească.