marți, 24 iunie 2014

Doruri.

M-a întrebat cât de mult iubesc marea.
Nu știu, i-am spus.
Și m-am gândit de atâtea ori cum merg să o revăd, cum merg să o ating a nu știu câta oară... M-am gândit de atâtea ori la răsăriturile pe plajă, la zilele însorite și la căldura nisipului. M-am gândit cum merg cu mașina spre mare și cum, apropiindu-mă, văd cerul și marea cum se contopesc la orizont.
Și visez la ziua când voi revedea asta. Visez la ziua când mă voi întoarce în acele locuri și îmi voi regăsi gânduri și trăiri pierdute prin nisipuri, valuri, gălăgie și liniște.
Va veni și acea zi.
Și încep să trăiesc o viață în care nu mai am timp să fac tot ce iubesc, pentru că iubesc prea multe lucruri. Și încep să simt timpul cum se scurge din ce în ce mai repede și stau deseori să mă gândesc dacă voi apuca să fac în viața asta tot ce îmi doresc, ținând cont că de la an la an amân lucruri și evenimente pentru simplul motiv că nu mai am timp să le fac. Și nu știu dacă îmi place treaba asta.
Va veni ziua când voi fi acolo, ziua când voi revedea soarele cum iese din mare, ziua când voi sta pur și simplu și voi asculta marea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :