marți, 21 octombrie 2014

Monolog.

Sunt ciudată. Știam asta deja. 
Mi-e frică să nu fie prea târziu, când va fi. 
În același timp nu fac nimic ACUM, ca să nu fie prea târziu atunci. 
De ce?
De ce nu fac nimic?
Pentru prezent mi-e teamă de cum o să evolueze lucrurile, iar pentru viitor mi-e teamă să nu fie prea târziu ca să mai poate ceva evolua cumva.
Sunt ciudată, dar da, știam asta de dinainte să mă gândesc la lucrurile de mai sus și de mai jos.
Cum?
Cum poate unui om normal să îi fie frică să nu fie prea târziu, dar totodată să nu acționeze acum?
Ok, și dacă acționez, CE și CUM să fac? 
Nu-mi amintesc să mai fi trecut vreodată prin asta, poveștile sunt unice și singulare. Nu se repetă, nu poți face bine a doua oară, pentru că nu va exista niciodată o a doua oară fix la fel ca prima! 
Mă înnebunesc toate gândurile astea și toate reținerile pe care le am în a acționa și a obține ceea ce îmi doresc. Dar stai, acum știu. 
Normal că nu acționez. Am uitat. Sunt persoana aia care trebuie să obțină tot ceea ce își propune, cred că mintea mea are impresia că dacă nu acționează să obțină acel lucru (pe care crede că îl va pierde) e ca și cum nu și-ar fi propus să obțină acel ceva. 
E atât de complicat. Și de neînțeles. Și de nerezolvat. Și de ciudat. Și de neînțeles. Momentan.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :