sâmbătă, 16 mai 2015

No title

Sa iti fie frica nu e o greseala. 
Crede-ma... s-ar putea ca mie sa imi fie mai frica decat iti este tie. 
Mi-e frica sa te vad. Mi-e frica sa iti vorbesc. Mi-e fucking frica de ideea de a sta cateva ore/zile impreuna cu tine. Nu, gresesc! Nu mi-e frica de asta, mi-e frica de ce se va intampla dupa... Cum vom putea sa ne descurcam cu gandurile si cu sentimentele (exista?) noastre?
Dar, hei! Pana la urma viata nu-mi este formata din ganduri de genul. 
Vrei sa renunti? O poti face (sau ai facut-o?) 
Eu nu vreau sa renunt!
Si stii de ce? Nu pentru ca-s o nebuna si nu pot sa traiesc fara tine, nu e cazul inca. 
Nu vreau sa renunt pentru ca viata mea este formata din momente. Din clipe. Din fericire. Iar ce se intampla dupa... trebuie sa fie tot o fericire, tot o bucata de clipa. 
Ce rost are sa renuntam la... nimic? 
De ce sa renuntam la niste lucruri din teama? 
Unde mai este aventura din viata fiecaruia dintre noi daca ne oprim din a face lucruri din cauza unei frici pe care noi insine ne-o instalam in minte?
Daca vrei sa renunti, renunta. Dar nu cred ca strica daca vorbim despre asta. 
Renunta, dar nu uita ca vei ramane mereu cu acea tipica intrebare... ce ar fi fost daca..? 
O sa iti amintesti peste o vreme de mine, chiar de-ar fi sa nu mai vorbim niciodata de acum inainte... o sa iti amintesti. O sa iti amintesti si o sa vrei sa stii cum ar fi decurs totul, cum ar fi fost aceasta poveste, cum si mai ales ce s-ar fi intamplat... 
Deciziile fac parte din viata noastra. Clipele la fel. Si fericirea. 
Acum, decizia e intre noi. Cine si cum o va lua? Cine si pe ce criterii? 
Eu nu renunt la momente, clipe, fericire, experienta. Tu?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează :