miercuri, 23 septembrie 2015

Meh

Ultimele experiențe prin care am trecut m-au făcut să pierd un lucru extrem de important.
Un lucru pe care l-am căutat ani întregi, pe care l-am obținut habar n-am cum și apoi... apoi l-am pierdut. L-am pierdut atât de repede și de ușor, că nici nu știu când a plecat.
Am pierdut încrederea în mine. Acel lucru pe care l-am căutat atâția ani... îl aveam. Îl aveam fix în mâinele mele. Stătea în jurul meu și mă ajuta să cred în mine, să cred că pot muta munții din loc. Mă ajuta să cred că pot realiza orice îmi propun. Și mi-am propus multe. Și am făcut multe... 
Dar acum? Acum a plecat. Nu știu pentru câtă vreme și nu știu ce ar trebui să fac să se întoarcă din nou... Iar acum mă simt ca după o despărțire. M-am despărțit de cel mai important lucru pe care îl câștigasem. Acea încredere că poți. Acel curaj de a face lucruri. Acel curaj de a fi cine îți propui să fii. Am pierdut toate astea. Mi-e frica! 
Mi-e frică să mai fac lucruri pe care altă dată le-aș fi făcut cu o ușurință greu de imaginat. Mi-e frică să nu știu cine sunt și ce vreau. Și tocmai asta fac acum. Îmi trăiesc viața în această frică dubioasă. 
Mă întreb cât va trebui să aștept... n-am nicio idee, dar când mă uit în zare nu văd nimic, deci va mai dura o vreme...
Sper să fie bine, sper să mai fiu tot eu atunci când va veni din nou. Știu că o va face. 
Meh.

joi, 10 septembrie 2015

Câteva gânduri...

Tocmai am realizat că am nevoie de o viață mai sănătoasă. Da, și din punct de vedere fizic, dar poate mai important decât orice, din punct de vedere mental. 
Am nevoie de oameni sănătoși psihic în jurul meu, de oameni mai buni ca mine, mai deștepți, mai sănătoși, mai interesanți. Oameni de la care să am ce să învăț. Oameni care să mă surprindă în fiecare zi cu lucrurile incredibile pe care le fac sau le spun. 
Dar ce fac eu ca să merit astfel de oameni în jurul meu?
De ce ar vrea acel gen de oameni să stea în jurul meu? Eu ce am de oferit? Ce pot eu să îi învăț pe ei, cu ce îi pot surprinde? Ce am eu de oferit lumii din jur?
Eh, aceasta este o întrebare extraordinar de bună... și din păcate un pic cam fără răspuns aș zice.
Habar nu am. Probabil unul dintre lucrurile pe care nu le-am învățat încă este să mă vând, să mă promovez pe mine ca și persoană și să știu să îmi scot în evidență părțile bune. Nu știu să fac asta.
Poate într-o zi cineva va face asta pentru mine, sau poate voi învăța pur și simplu, într-o bună zi cum să fac asta... până atunci... meh, până atunci nimic. :))
Mi se pare ciudat că dintr-o dată așa, pur și simplu, încep să îmi vină gânduri în cap care merg scrise pe acest blog, chiar ciudat. 

marți, 8 septembrie 2015

Hidden heart

Am scris în anii ăștia de blog despre fel de fel de subiecte.
Majoritatea includeau fericire, tristețe, sentimente, povești sau întâmplări. 
Nu am scris niciodată despre cum să ne protejăm inima de ceilalți. Nu am scris pentru că nu m-am gândit niciodată la asta. E, deseori, un cerc vicios. De ce? Pentru că treaba stă cam așa.. întâlnești pe cineva, vă cunoașteți, vă placeți, vă iubiți, vă răniți și vă promiteți că n-o să mai faceți același lucru din nou. Dar apoi, ghici ce, apare altcineva și devii mai reținut. Apoi vine replica ”ești așa din cauza celor dinaintea mea? cu ce am greșit eu să nu ai încredere în mine?”... păi dragul meu, cum să-ți spun... da, sunt așa din cauza ălora dinainte, sunt așa pentru că încerc să-mi protejez acea bucată de inimă rămasă și nu, nu ai nicio vină, dar ăsta-i riscul vieții. 
Și se-ntâmplă asta mereu și mereu și mereu. 
Nu-mi place să n-am încredere în oameni. Am de fiecare dată, până la proba contrarie. Dar până la acea probă intervin alte lucruri, intervine.. povestea. Și atunci, e mai greu, mai durereos și poate chiar mai complicat.. să renunți. La ce să renunți până la urmă? La un om în care nu ai încredere? La un om care poate chiar nu merită timpul tău, sms-uri, gânduri, momente, amintiri, povești și poate chiar sentimente... 
Da, trebuie să renunți...
Și totuși plecasem de la cum să ne protejăm... inima sau viața sau.. amintirile pe care le creem. 
Nu știu.
Nu știu cum să facem asta. 
O soluție ar fi să nu mai iubești, să nu mai trăiești cu adevărat, să nu mai riști... Și unde mai e viața în toată povestea asta, unde mai e fericirea la care tânjește atâta lume neștiind cât e de aproape și de simplă. 
Nu o să poți face asta. 
Nu știu și n-am învățat încă să trăiesc în timp ce îmi protejez, poate chiar ascund, inima undeva departe, greu de găsit, greu de ajuns, greu de cuprins. 
Nu știu încă să fac asta și nici nu cred că voi putea învăța vreodată...